Încă un masacru în Ucraina: La Makariv, în apropiere de Kiev, au fost găsite 132 de cadavre de civili
Orașul Borodianka este redus la grămezi de moloz în urma trecerii armatei ruse prin zonă. Rețeta de aici a constat în bombardamente susținute asupra blocurilor de apartamente. Mulți dintre oameni au rămas prinși sub dărâmături sau au rămas captivi în adăposturile antiaeriene de la subsol, unde și-au pierdut viața.
O mamă: “Copiii mei erau acolo, sub grămada de moloz. Acum i-au scos pe copiii mei de sub dărâmături”.
În timp ce Ucraina își numără morții și se pregătește de atacul rus în zona de est, la Kiev, Ursula von der Leyen a transmis un mesaj puternic pentru viitorul european al Ucrainei.
VOLODIMIR ZELENSKI: Acesta e un semnal foarte puternic, care transmite lumii că Ucraina şi Uniunea Europeană sunt împreună în această luptă pentru dreptate, pentru demnitate, pentru valori. Iar viaţa este o valoare. Asta înseamnă că vom continua să colaborăm.
URSULA VON DER LEYEN, președinta CE: Lupta voastră este şi lupta noastră. Suntem aici cu voi, la Kiev, pentru a transmite un mesaj foarte puternic: Uniunea Europeană e de partea voastră. Suntem alături de voi. Acesta e mesajul meu pentru tine, dragă Volodimir, şi pentru poporul ucrainean.
Președintele Comisiei Europene i-a înmânat președintelui ucrainean un chestionar care cuprinde o lista de recomandări în vederea desemnării Ucrainei ca țară candidat la integrarea în Uniunea Europeană. Potrivit unui membru al cabinetului ucrainean de miniștri, acest lucru ar putea avea loc în luna iunie, un timp record, raportat la birocrația europeană.