Încă o persoană rănită în exploziile de la Crevedia a murit. Bilanțul deceselor ajunge la șase. Unul dintre răniţi a fost adus în ţară după tratamentul în Germania

Explozie la Crevedia
Explozie la Crevedia
2 octombrie 2023, 15:53

Ministerul Sănătății a anunțat luni decesul unui pacient care era internat la Lubeck, în Germania, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului. Pacientul a fost internat inițial la spitalul Bagdasar Arseni, iar apoi a fost transportat în Germania.

Pe de altă parte, unul dintre angajaţii staţiei GPL de la Crevedia, de origine din Nepal, a fost adus în ţară din Germania cu ajutorul unei aeronave a Forţelor Aeriene Române.

„Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei misiuni umanitare luni, 2 octombrie, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru repatrierea unui pacient diagnosticat cu arsuri de la Spitalul Universitar din Lubeck, Germania, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Pius Brînzeu” – Clinica de Chirurgie Plastică din Timişoara, ca urmare a ameliorării stării de sănătate a acestuia”, conform unui comunicat de presă.

Aeronava militară de tipul C-27 J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat luni dimineaţă.

Misiunea a fost executată la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, a adăugat sursa citată.

Două explozii au avut loc, în 26 august, la o stație GPL din localitatea Crevedia. Cea de-a doua explozie, mult mai puternică, s-a produs chiar în timpul intervenției pompierilor.

Peste 50 de victime au fost spitalizate. Dintre răniți, 43 erau pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor în străinătate.

Numărul persoanelor decedate în urma exploziilor a ajuns la șase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite