Încă 23 de kilometri din Autostrada Unirii intră în lucru: contract semnat pentru tronsonul Miercurea Nirajului – Sărățeni

29 mai 2025, 19:30 (actualizat 29 mai 2025, 19:52)

Autostrada Unirii – A8, dintre Moldova și Transilvania, mai avansează puțin. Încă 23 de kilometri vor intra în lucru. Contractul a fost semnat astăzi. Oficialii Ministerului Transporturilor spun că autostrada poate fi gata până în 2030, dacă va fi asigurată finanțarea necesară.

Un termen considerat cam optimist de asociațiile implicate în monitorizarea infrastructurii, ținând cont că unele dintre cele mai dificile loturi nu au contractele semnate.

Contractul pentru construcția lotului „Miercurea Nirajului – Sărățeni”, în valoare de aproape 600 de milioane de euro, a fost câștigat de o companie din Turcia. Segmentul are o lungime de peste 23 de kilometri, din care 1 km de tunel, iar lucrările trebuie să fie gata în doi ani și cinci luni.

Odată cu semnarea înțelegerii, constructorii vor putea lucra la ambele capete ale autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț, secțiuni care se află în gestiunea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Sorin Grindeanu, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii:
„Încet, semnăm contracte pe fiecare dintre loturile din A8. Într-un final, sperăm să intre toate în execuție.”

Tronsonul de mijloc, cel mai dificil, care traversează munții, se află în gestiunea unei alte companii a Ministerului Transporturilor – Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Aceasta mai are de semnat trei contracte dintr-un total de patru.

Gabriel Budescu, director general, Compania Națională de Investiții Rutiere:
„Există premisele ca până la finalul anului toate cele patru loturi din zona montană, care se află în gestiunea CNIR, să fie semnate. Mai mult, ne dorim ca și de la Târgu Neamț la Ungheni să semnăm anul acesta, cel puțin până la Iași.”

Reprezentanții companiilor de drumuri se așteaptă ca lucrările la A8 să fie finalizate până în 2030. Reprezentanții asociațiilor care militează pentru promovarea infrastructurii în zonă sunt însă mai puțin optimiști.

Cristian Pistol, director general, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere:
„Dacă finanțarea va fi asigurată în continuare, nu am dubii că lucrările vor fi finalizate până în 2030.”

Flaviu Manea, președinte, Asociația „Moldova Vrea Autostradă”:
„Credem că vor fi câteva tronsoane pe care se va putea circula. Și sperăm ca numărul lor să fie cât mai mare. Dar să nu uităm: A8 este un proiect greu. Sunt foarte multe lucrări de (…) artă, cu tunele, viaducte, zonă montană, care fac din acest proiect unul dificil.”

Autostrada Unirii, „Târgu Mureș – Iași – Ungheni”, va avea o lungime totală de peste 300 de kilometri și este considerată una dintre cele mai importante investiții pentru Moldova. Regiunea va avea astfel o șosea modernă de legătură cu Transilvania.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite