În Danemarca au loc pregătiri pentru încoronarea prințului Frederik. TVR va transmite duminică, în direct, momente din timpul ceremoniei
Europa întreagă este zilele acestea cu ochii pe Danemarca, unde mâine are loc evenimentul regal al anului: încoronarea prințului Frederik. Evenimentul a fost pregătit în cele mai mici detalii. Veți vedea o parte dintre momente în direct aici, la TVR, dar putem deja să anticipăm elemente ale ceremoniei, după repetițiile desfășurate la Copenhaga.
De la răsăritul soarelui, parada a fost repetată în cele mai mici amănunte. E frig, sunt -2 grade, dar în capitala daneză e soare, ici-colo zăpadă, inclusiv în curtea Palatului Cristiansborg, sediul Parlamentului și unul dintre locurile cele importante ale ceremoniei. Membrii Gărzilor Regale Călare își dau seama că este o zi istorică pentru fiecare dintre ei – și pentru cei tineri, și pentru cei cu o carieră bogată în spate, aflați în preajma Reginei Margrethe a Doua, care abdică în favoarea fiului său Frederik. Hans Christian Rorvang, Maior al Gărzilor Regale: Pentru un ofițer ca mine, aflat în serviciu de 20 de ani, sunt multe sentimente. Sigur că mă bucur să fiu în serviciul regelui, dar am multe amintiri plăcute și cu regina, nu s-au dus, este o situație nouă. Sunt însă și importante pregătiri de securitate, mai ales în contextul în care doar luna trecută poliția a dejucat un posibil atentat terorist.
Autoritățile se așteaptă la o participare uriașă la ceremonie. Casa Regală este foarte îndrăgită de danezi, atât datorită originilor sale străvechi, din primul mileniu după Hristos, cât și pentru faptul că, spre deosebire de alte monarhii, costă poporul mult mai puțin. Familia regală daneză cheltuie, de exemplu, de opt ori mai puțin decât cea britanică. Dar adevărata vedetă a evenimentului anului este australianca Mary Donaldson, în vârstă de 51 de ani, care i-a cucerit în repetate rânduri pe danezi, inclusiv lăudându-le jucăria națională. Mary, prințesa Danemarcei: În lumea Lego, dacă îți poți imagina ceva, îl poți construi. Este un mare noroc că au existat oameni cu imaginația și viziunea de a gândi un asemenea joc. Soțul său, prințul Frederik, va fi de mâine regele Frederik al VIII-lea.