În cel mult o lună de zile va începe testarea pentru COVID-19 în farmacii

30 martie 2021, 21:42

Dacă zonele de testare vor fi organizate în interior, spațiile ar trebui aerisite frecvent. Reprezentanții multor farmacii preferă însă varianta corturilor, pentru că farmaciile sunt mici.

În farmacii se vor putea face doar teste rapide antigenice pentru depistarea infecției cu SarsCov2. Care va fi prețul și cine îl va suporta nu e clar, deocamdată.

Personalul care va face testarea va fi instruit de specialiștii din direcțiile de sănătate publică. Pe durata procedurilor va purta echipament complet de protecție.

La final, pacientul va primi un buletin de testare.

Primul test într-o farmacie ar putea fi făcut în cel puțin două săptămâni. Un drum mult mai lung va fi însă până la primul vaccin într-o astfel de unitate. Decizia e luată, dar trebuie stabilite condițiile din farmacii.

De la sfârșitul lunii aprilie, serul anticovid ar putea fi administrat și în cabinetele medicilor de familie. În acest moment, 760.000 de persoane sunt înscrise pe listele de așteptare pentru programarea la vaccinare. Până acum, aproape două milioane de români au fost imunizați.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite