În ce condiții începe școala în funcție de scenarii. Sorin Cîmpeanu, la Ediția Specială: Ministerul Educației a publicat incidența pe localități, în funcție de care se vor redeschide școlile începând de miercuri

4 mai 2021, 12:01

Vacanţa de Paşte s-a terminat, iar de mâine se redeschid şcolile şi grădiniţele. Preșcolarii și elevii din clasele primare revin la cursuri, iar din 10 mai se întorc la școală şi elevii din anii terminali, care se pregătesc de examene. Şcolile vor funcţiona de acum doar după două scenarii: galben sau verde, în funcţie de incidenţa din fiecare localitate.

Aproape un milion și jumătate de elevi se întorc de mâine la școală. Potrivit ordinului comun elaborat de ministerele Educației și Sănătății, este vorba despre copiii de grădiniță și elevii din clasele primare.

Elevii din anii terminali se întorc la cursuri de luni, 10 mai. Pentru ei urmează o perioadă grea pentru că mai au foarte puţin până la examenele naţionale şi foarte mult de recuperat. Evaluarea Naţionala începe pe 22 iunie, iar de pe 28 iunie încep probele scrise de la Bacalaureat.

În perioada următoare, școlile vor funcționă după două scenarii: verde sau galben, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.

Invitat în Ediția Specială de la TVR 1, ora 13.00, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut câteva precizări cu privire la redeschiderea școlilor. Ministrul a precizat următoarele aspecte:

Ministerul Educației a publicat incidența pe localități, în funcție de care se vor redeschide școlile începând de miercuri

– 1,4 milioane de elevi încep școala, pe 5 mai

– Acolo unde rata este sub unu la mie, se aplică scenariul verde. Adică toți elevii merg la școală. La nivel național sunt 2.057 de localități în scenariu verde

– elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a sunt singurii elevi care rămân în online. Este vorba despre elevii  din cele 1.124 de localități care au rata de infectare de peste unu la mie.

– Ministerul Educației a lansat campania „Vaccinare și testare pentru învățare”, având ca scop principal informarea elevilor, cadrelor didactice si a părinților, cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.

– începând de săptămâna viitoare evaluările se vor face la finalul fiecărei săptămâni, în ziua de vineri

– procentul cadrelor didactice vaccinate, care intră în contact cu elevii, este de peste 50%

– din perspectiva totalului angajaților din învățământ (adică personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic), procentul se apropie de 44 %

Anul acesta, Evaluarea Națională începe pe 22 iunie și are ultima probă pe 25 iunie, iar Bacalaureatul începe pe 28 iunie și are ultima probă pe 1 iulie.

Vacanța Mare începe pe 26 iunie și se încheie pe 12 septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite