Impactul psihologic al războiului, resimțit chiar și la mii de kilometri distanță

Războiul din Ucraina nu afectează doar frontul și statele vecine, ci produce un impact psihologic global, inclusiv asupra oamenilor aflați la mii de kilometri distanță, explică psihologul Radu Leca. Potrivit acestuia, expunerea repetată la imagini cu violență și distrugere activează sistemul de alarmă al creierului, generând anxietate difuză, hipervigilență, tulburări de somn și epuizare emoțională.

De ce războiul din Ucraina are impact psihologic global, inclusiv asupra oamenilor aflați la mii de kilometri distanță?

Expunerea repetată la imagini cu violență, pierderi și distrugere activează sistemul de alarmă al creierului, iar mintea citește amenințarea ca fiind relevantă pentru propria siguranță. Apar anxietate difuză, hipervigilență, dificultăți de somn, iritabilitate, oboseală emoțională, iar senzația de control scade din cauza incertitudinii geopolitice și economice.

În psihologie, stresul colectiv se propagă prin media, conversații, rețele sociale și piețe, iar fiecare mesaj despre risc întreține o stare de alertă prelungită. Când alertarea se prelungește, corpul rămâne în tensiune, iar resursele de reglare emoțională se consumă mai repede.

Cum se manifestă trauma directă și trauma vicariantă în contextul războiului?

Pentru refugiați și supraviețuitori, riscul de stres posttraumatic crește prin expunere la bombardamente, pierderi, separări, violență și dezrădăcinare, iar simptomele includ flashback-uri, coșmaruri, evitarea amintirilor, reacții puternice la zgomote, amorțeală emoțională, vinovăție a supraviețuitorului.

Pentru publicul larg, trauma vicariantă apare prin empatie și contact repetat cu relatări dure, iar creierul tratează poveștile ca pe experiențe „aproape trăite”, mai ales în cazul persoanelor sensibile, cu istoric de anxietate sau cu experiențe de pierdere.

În psihoterapie, diferența dintre informare și consum compulsiv de conținut devine esențială, fiindcă expunerea constantă menține activarea și reduce capacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi.

Ce se întâmplă în familii când frica și incertitudinea intră în casă prin știri și discuții?

În terapia de familie se observă creșterea conflictelor legate de bani, siguranță, viitor și decizii, fiindcă stresul ridicat micșorează răbdarea și amplifică interpretările negative. Un partener devine preocupat de scenarii catastrofice, alt partener minimizează, iar diferența de stil produce rupturi unul cere reasigurare, celălalt se retrage, iar cercul se repetă.

Părinții transmit involuntar anxietate copiilor prin ton, reacții, verificări frecvente ale știrilor, discuții alarmiste, iar copiii răspund prin probleme de somn, regres, iritabilitate, întrebări repetitive despre moarte și siguranță. Relațiile rezistă mai bine când comunicarea rămâne clară, când emoțiile sunt validate și când rutina zilnică păstrează predictibilitate.

De ce apar polarizare, furie și epuizare morală la nivel social?

Războiul activează teme identitare și valori profunde, iar oamenii caută explicații, vinovați, tabere, ceea ce intensifică polarizarea și scade toleranța la nuanțe. Furia devine o emoție de protecție, fiindcă oferă energie și direcție atunci când frica pare paralizantă.

În același timp, empatia constantă față de suferință conduce la epuizare morală și compasiune obosită, fenomen întâlnit și la profesioniști din sănătate, educație, ONG-uri, voluntari. Psihologia socială descrie un amestec de neajutorare învățată și supraîncărcare informațională, iar oamenii oscilează între hiperimplicare și detașare bruscă, ambele cu cost emoțional.

Cum lucrează psihoterapia cu anxietatea colectivă, cu frica de viitor și cu durerile legate de război?

Terapia stabilizează sistemul nervos prin ancorare în corp, respirație, somn, mișcare, hrană regulată, limitarea expunerii la știri la intervale fixe și surse credibile. Intervențiile cognitive clarifică diferența dintre risc real, probabilitate și scenariu imaginar, reducând catastrofizarea și căutarea compulsivă de certitudini.

În terapia de familie, accentul cade pe co-reglare partenerii învață să răspundă la frică prin prezență, nu prin critică, iar copiii primesc explicații simple, potrivite vârstei, plus reasigurări legate de rutina zilnică. Vindecarea psihologică include sens și acțiune voluntariat realist, donații, sprijin comunitar, conversații respectuoase, fiindcă sentimentul de contribuție reduce neajutorarea și întărește reziliența.