Imobilele încadrate în clasa I de risc seismic nu pot fi asigurate. Aproximativ 900 de clădiri din țară au bulină roșie
Alina locuieste într-unul dintre cele 362 de imobile din Capitală încadrate în clasa I de risc seismic. Ea este revoltată că nicio firmă nu vrea să-i asigure locuinţa.
Alina: Ar trebui să găsească o soluţie și să aibă acelaşi drepturi şi cei care au apartament cu bulină, şi cei care au apartament fără bulină.
Numai că reprezentanţii asiguratorilor spun că legea nu le permite să asigure cladirile încadrate în clasa I de risc seismic. La nivel național ar fi undeva în jurul a 900.
Cosmin Tudor, director de dezvoltare PAID România: În momentul în care avem o clădire încadrată în clasa I de risc seismic se consideră că acea clădire, cu siguranţă, la un cutremur de magnitudine mare, va avea avarii semnificative sau va fi distrusă complet şi atunci, de asta nu se asigură. Nu poţi să plăteşti oricât pentru a avea asigurat orice, pentru că atunci ar trebui să plăteşti valoarea casei.
Prin urmare, în prezent, singura soluţie este ca proprietarii acestor imobile mai întâi să le consolideze ca apoi să le poată asigura.
Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori: Întâi trebuie realizată o consolidare a acestor clădiri cu grad ridicat de risc seismic și pe urmă asiguratorii pot să asigure.
Numai că ritmul consolidărilor merge cu paşi de melc. Spre exemplu, în ultimii 30 de ani, la nivelul Capitalei, Primăria a consolidat doar 30 de clădiri, la care s-ar mai adăuga alte 70, făcute pe banii proprietarilor.
Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: In acest moment există două planuri de reabilitare seismică, un plan național de consolidare a clădirilor care se derulează prin Ministerul Dezvoltării, cu buget, iar cea de-a doua linie prin PNRR.
În prezent, asigurarea obligatorie pentru locuinţe costă 20 de euro pe an pentru apartamente şi 10 euro în cazul caselor din chirpici.
Asigurările acoperă inundaţiile, cutremurele şi alunecările de teren, iar valoarea maximă a despăgubirilor este 20.000 euro, respectiv 10.000 euro.