Ilie Bolojan: Avem o decizie a CCR în cazul lui Călin Georgescu. Nu putem decât să o respectăm

14 martie 2025, 13:37 (actualizat 14 martie 2025, 13:52)

 Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că, „în condiţii ideale”, este bine ca oricine doreşte să candideze să o poată face, dar a subliniat că trebuie respectată decizia Curţii Constituţionale în ceea ce îl priveşte pe Călin Georgescu.

„Cred că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine într-un stat. În condiţii, sigur, ideale, este bine ca oricine doreşte să candideze să poată candida, în aşa fel încât cetăţenii să poată să aleagă pe cine doresc. Mai avem o zi de depunere a candidaturilor. Sper ca toţi cei care doresc să candideze şi respectă toate condiţiile îşi vor depune candidatura, în aşa fel încât în următoarele două luni, organizând corect, transparent alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentare de programe, în aşa fel încât românii să poată să îşi aleagă liber preşedintele şi să avem un nou început din luna mai„, a precizat Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite