Hexa, mașina zburătoare a viitorului. Este fabricată din fibră de carbon, are numeroase sisteme de siguranță, inclusiv o parașută balistică, și poate zbura și ateriza în siguranță chiar și cu motoare nefuncționale

18 mai 2024, 09:59 (actualizat 18 mai 2024, 10:08)

Orașele devin din ce în ce mai aglomerate și acum parcă mai mult ca niciodată e tentantă ideea mașinii zburătoare. Am văzut-o în filme SF care o dădeau drept certitudine în anii 2000 – dar încă n-a prins. O firmă americană crede însă că ar putea schimba cu totul această paradigmă – și a început deja zborurile. Însă nu cu o mașină, ci cu o dronă.

Hexa demonstrează cât de departe a ajuns tehnologia dronelor. Produsă de compania americană Lift Aircraft, a făcut senzație chiar în patria tehnologiei, la Tokyo. Iar operarea dronei poate fi practic făcută de oricine.

JACE MCCOWN – pilot pentru Lift Aircraft: Foarte, foarte simplu. Calculatorul gestionează majoritatea detaliilor, inclusiv compensarea vântului, deci când bate vântul din față, calculatorul va orienta automat aparatul împotrivă, tot ce trebuie să faci e să zici că vrei să te deplasezi înainte și aparatul merge înainte. Apeși un buton să decolezi, un altul să aterizezi. Foarte simplu.

Și nu doar să aterizezi, ci și să amerizezi – pentru aceste cinci picioare sunt de fapt flotoare. Drona Hexa este extrem de ușoară – sub 200 de kilograme, pentru că este fabricată din ultrarezistenta fibră de carbon. Are numeroase sisteme de siguranță, inclusiv o parașută balistică, și poate zbura și ateriza în siguranță chiar și cu motoare nefuncționale, din cele 18 cu care este echipată.

Acum două luni compania a început zborurile de agrement, iar printre participanți s-a numărat și fondatorul Amazon, Jeff Bezos. Costă aproximativ 250 de dolari un zbor de un sfert de oră, pentru care este necesară o pregătire minimală de două ore – inclusiv într-un simulator. Când va fi disponibilă pentru vânzare, Lift va costa aproximativ o jumătate de milion de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite