Harris versus Trump. Argumente și talent oratoric, așteptări de la dezbaterea prezidențială găzduită de postul de televiziune ABC în această noapte
Cu microfonul închis cât vorbește adversarul. Aceasta este o regula avantajoasă pentru Donald Trump, consideră tabăra democrată. Deși telespectatorii se declară interesați de argumente, nimic nu îi convinge mai bine decât o replică bine gândită și bine rostită, la vremea ei, sunt de părere corespondenții de presă veterani. Dezbaterea găzduită de postul de televiziune ABC News va avea loc în această noapte, la Philadelphia.
Cine deține controlul, cine va veni cu răspunsul care va enerva adversarul. Acestea sunt momentele pe care se vor concentra telespectatorii în dezbaterea programată la noapte.
Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA: Vă mulțumesc foarte mult tuturor, este o onoare. Ce mulțime! Ia te uită, ce mulțime!
Donald Trump nu a petrecut prea mult timp de pregătire pentru a se axa pe politici, ci a rafinat teatralitatea prestației sale. Dacă este un lucru pe care Trump îl înțelege foarte bine, acela este audiența de televiziune. Locuitorii orașului gazdă sunt pregătiți pentru spectacol.
În special în ceea ce-l privește pe Trump, l-am văzut în Biroul Oval și nu-l vreau înapoi. Dar din perspectiva divertismentului, dezbaterea este mai distractivă atunci când i se permite să dea din gură cât mai mult posibil, a spus un bărbat.
Amanda Parezo, terapeut, profesor Universitatea Jefferson: Sunt atât de entuziasmată pentru dezbaterea din Philadelphia. Acesta este orașul unde locuiesc și lucrez, așa că îl iubesc atât de mult. Și este împărțit, 50/50. Această dezbatere este foarte strânsă și amândoi sunt candidați foarte puternici. Dar sunt deja sătulă de răutatea lui Trump și de tot, încât aștept cu nerăbdare punctul de vedere al lui Harris pentru a crea mai multă pace. Sunt o victimă a violenței armate, așa că aștept tot ce are ea de spus pe tema violenței armate și a violenței în general.
Andrew Matson, avocat: Avem un Partid Republican care a sprijinit o tentativă de lovitură de stat. Avem un Partid Democrat care a avut, care are în prezent un președinte incapabil să formeze un gând coerent. Și despre asta e vorba într-o dezbatere: divertisment. Aceasta este situația în care ne aflăm ca țară, după părerea mea.
În general, cred că va fi interesant de urmărit. Sunt interesat să aud ce au de spus ambele persoane. Nu am decis cu cine voi vota, dar tot vreau să aud ce au de spus toate părțile. Kamala ar trebui, în opinia mea, să fie autentică, așa cum a răspuns când cineva din mulțime a început să facă scandal – și l-a săgetat cu privirea aceea de mamă puternică, a spus un bărbat.
Amanda Parezo, terapeut, profesor Universitatea Jefferson: Cred că este foarte interesant și stresant și că există multă tensiune în această țară. Așa că abia aștept că această dezbatere să-i ajute pe cetățenii americani să decidă pe cine să voteze.
Pregătirile sunt pe ultima sută de metri la Centrul Constituțional Național din Philapelphia, care va găzdui dezbaterea. Între timp, sociologii fac ultimele calcule și anunță, rând pe rând, fie o cursă umăr la umăr, fie o diferență în marja de eroare, cu Kamala Harris în fața lui Donald Trump.