Hanul Solacolu, clădire emblematică pentru Capitală, un pericol pentru pietoni. Construcția va intra în conservare. După etapa de punere în siguranță a imobilului, vor începe lucrările de consolidare
Zilnic, pe lângă Hanul Solacolu trec sute de persoane care nu conștientizează pericolul la care se expun. Frecvent, din fațadă se desprind cărămizi și bucăți din tencuială.
Grav este că oricând se poate întâmpla o tragedie, având în vedere că, la nici un metru și jumătate de faţada şubredă, trec zilnic sute de tramvaie care produc trepidații puternice.
Situat în Calea Moșilor din Sectorul 2 al Capitalei, hanul a fost construit de frații Solacolu în anul 1859. Clădirea a fost inițial prima fabrică de paste făinoase din București.
Fațada exterioară era prevăzută cu prăvălii, având deschidere pe renumita arteră comercială a Bucureștiului Calea Moșilor sau Podul Târgului de Afară.
În prezent, acesta se află într-o stare avansată de degradare, reprezentând un pericol major de prăbușire.
Acesta este și motivul pentru care Primăria Capitalei a anunțat că va pune clădirea în siguranță, lucru pe care ar fi trebuit să îl facă încă de anul trecut.
„Punerea în siguranță cu prioritate a fațadei principale, asigurarea stabilității pereților de la etaj, închiderea cu zidărie de cărămidă (recuperată) a golurilor de la subsol și parter, sprijinirea tuturor bolților, blocarea accesului exterior cu porți metalice, demolarea și îndepărtarea elementelor de lemn, metal, finisaje sau cărămidă care sunt parțial prăbușite sau care se află într-un echilibru instabil” – sunt câteva dintre lucrările anunțate de primarul Nicușor Dan.
Ciprian Plăiașu, specialist în patrimoniu: Punerea în siguranţă să nu ne imaginăm imediat că vom face şi ceva pentru el. Se vor pune nişte stâlpi, vom încerca cumva să prezervăm ce mai există în momentul de faţă. Să nu îşi imagineze cineva că a pune ceva în siguranţă înseamnă automat şi refacerea, reconstruirea hanului.
După etapa de punere în siguranță a imobilului, vor începe lucrările de consolidare, respectându-se elementele originale ale clădirii monument istoric, așa cum este prevăzut de avizul emis de Ministerul Culturii.
Primăria Capitalei a intrat în posesia acestei clădiri anul trecut, după ce i-a expropriat pe foștii proprietari.