Hamas îşi întăreşte controlul în Fâşia Gaza, în timp ce Trump merge înainte cu planul de pace (raport)

Fâșia Gaza, la doi ani de la începutul războiului / Profimedia Images
19 February 2026, 11:26

Gruparea islamistă palestiniană Hamas îşi consolidează controlul în Fâşia Gaza prin plasarea susţinătorilor săi în funcţii-cheie în guvernul din enclavă, ocupându-se totodată de colectarea taxelor şi de plata salariilor, conform unui raport al armatei israeliene consultat de Reuters şi a unor surse din Fâşia Gaza.

Influenţa continuă a Hamas asupra structurilor-cheie de putere din Gaza a alimentat scepticismul cu privire la şansele de reuşită ale planului de pace al preşedintelui american Donald Trump, care cere grupării islamiste să predea armele în schimbul retragerii militare israeliene din teritoriu, noteaza Agerpres.

Consiliul internaţional pentru Pace al lui Trump, care are rolul de a supraveghea guvernarea de tranziţie în Gaza, îşi va desfăşura reuniunea inaugurală joi, la Washington.

“Hamas avansează pe teren prin măsuri destinate să-i păstreze influenţa şi controlul asupra Fâşiei Gaza, ‘de jos în sus’, prin integrarea susţinătorilor săi în birourile guvernamentale, aparatul de securitate şi autorităţile locale”, se arată în document, prezentat premierului Benjamin Netanyahu la sfârşitul lunii ianuarie.

Hamas susţine că este dispus să predea administrarea enclavei unui comitet de tehnocraţi palestinieni susţinut de SUA, în frunte cu Ali Shaath, un fost oficial al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) din Cisiordania. Cu toate acestea, gruparea susţine că Israelul nu le-a permis încă membrilor acestui comitet să intre în Gaza pentru a-şi prelua atribuţiile.

Premierul israelian nu a răspuns întrebărilor Reuters privind controlul exercitat în continuare de Hamas în Gaza. Un responsabil al guvernului israelian, vorbind sub condiţia anonimatului, a respins orice idee despre vreun rol viitor al grupării palestiniene, afirmând: “Hamas e terminat ca autoritate de guvernare în Fâşia Gaza”.

Responsabili militari israelieni afirmă însă că Hamas, care refuză să depună armele, a profitat de încetarea focului instituită în octombrie, pentru a-şi restabili controlul în zonele de unde s-au retras trupele israeliene. Israelul deţine în continuare controlul a peste jumătate din Fâşia Gaza, dar toţi cei aproape 2 milioane de locuitori ai enclavei se află în zonele controlate de Hamas.

Reuters nu a putut stabili amploarea exactă a numirilor făcute de Hamas şi a încercărilor sale de a-şi reface fondurile.

Hamas a numit cinci guvernatori de district, toţi legaţi de aripa sa armată, Brigăzile al-Qassam, au indicat două surse palestiniene, familiarizate cu dosarul. De asemenea, gruparea a înlocuit înalţi funcţionari din ministerele economiei şi internelor din Gaza, care gestionează colectarea taxelor şi securitatea, au declarat sursele.

Un nou ministru adjunct al sănătăţii a fost arătat vizitând spitale în Gaza, într-o înregistrare video publicată luna aceasta de Ministerul Sănătăţii, subordonat Hamas.

“Ali Shaath ar putea avea cheia de la maşină şi chiar i s-ar putea permite să conducă, dar este o maşină a Hamas”, a declarat una dintre surse pentru Reuters.

Armata israeliană pare să fi ajuns la o concluzie similară.

“Privind înainte, fără o dezarmare a Hamas, chiar sub egida comitetului tehnocratic, gruparea islamistă palestiniană va reuşi, în opinia noastră, să-şi menţină influenţa şi controlul asupra Fâşiei Gaza”, se arată în raport, dezvăluit pentru prima dată de postul israelian Channel 13, în cea mai cuprinzătoare relatare a documentului.

Ismail al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului controlat de Hamas, a negat că ar fi vorba de numiri noi, spunând că s-au găsit înlocuitori temporari pentru posturile lăsate vacante în timpul războiului pentru a “preveni orice vid administrativ” şi pentru a asigura că locuitorii primesc servicii vitale în timp ce negocierile privind paşii următori în procesul de pace continuă.

Departamentul de Stat american şi Comitetul naţional pentru administrarea Gaza (NCAG) al lui Shaath nu au răspuns deocamdată unor solicitări de comentarii din partea Reuters.

O sursă apropiată NCAG, entitate compusă din 15 membri, a spus că are cunoştinţă de acţiunile Hamas şi că nu le aprobă.

Comitetul respectiv a emis o declaraţie sâmbătă în care a îndemnat mediatorii internaţionali să-şi intensifice eforturile pentru a rezolva problemele restante, spunând că nu va putea să-şi îndeplinească responsabilităţile “fără întreaga gamă de puteri administrative, civile şi poliţieneşti necesare pentru implementarea eficientă a mandatului său”.

Numirea comitetului lui Shaath în ianuarie a marcat începutul fazei următoare a planului lui Trump de a pune capăt războiului în Gaza, chiar dacă elementele-cheie ale primei faze, inclusiv un armistiţiu complet între Israel şi Hamas, nu au fost încă realizate.

“Consiliul Păcii” urmează să primească joi rapoartele privind activitatea comitetului.

Se aşteaptă ca Trump să anunţe ţările care vor trimite personal pentru o forţă de stabilizare autorizată de ONU în Fâşia Gaza şi care să ajute la instruirea unei noi forţe de poliţie palestiniene, pe care NCAG este de aşteptat să o administreze. Hamas intenţionează să încorporeze 10.000 dintre ofiţerii săi de poliţie în noua forţă, a dezvăluit Reuters în ianuarie. Printre aceştia se află sute de membri ai puternicului serviciu de securitate internă al Hamas, care a fuzionat cu poliţia, au declarat două surse din Gaza.

Israelul şi-a afirmat în repetate rânduri opoziţia faţă de orice rol al Hamas în Fâşia Gaza după atacul grupării islamiste din 7 octombrie 2023, soldat cu peste 1.200 de morţi de partea israeliană, potrivit cifrelor oficiale. Războiul declanşat de Israel ca răspuns în Fâşia Gaza a costat viaţa a peste 72.000 de palestinieni, susţine Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Iar unul dintre obiectivele declarate ale acestei ofensive israeliene în Fâşia Gaza a fost tocmai “destructurarea capacităţilor de guvernare ale Hamas” în enclavă, notează Reuters. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite