Hagi nu mai este patron la Farul. Gheorghe Popescu, noul acționar majoritar al clubului dobrogean

Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu / Profimedia Images
16 March 2026, 12:10 (actualizat 16 March 2026, 12:14)

Gheorghe Hagi și-a vândut luni pachetul majoritar de acțiuni deținut la clubul Farul, mutare care îi permite să devină selecționerul naționalei României sau să antreneze o altă echipă.

Gheorghe Popescu a devenit luni oficial acționar majoritar la Farul Constanța, clubul din Superliga la care fostul fotbalist deținea în ultima perioadă funcția de președinte. El a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni de la Gheorghe Hagi, care a confirmat prin această mutare dorința de a reveni în antrenorat, poate chiar pe banca reprezentativei României.

”Farul are o identitate clară, o academie puternică și un model sănătos. A venit momentul să mă gândesc și la mine, la ceea ce simt că pot face cel mai bine, să antrenez. Farul merge mai departe pe mâini bune, iar Gică Popescu e cel mai potrivit să devină acționar majoritar. Este președinte de foarte mulți ani, știe toate problemele noastre și e pregătit să vină cu soluții pentru fiecare dintre ele”, a declarat Hagi (61 de ani) după semnarea tranzacției.

La rândul său, Gică Popescu a spus: ”Preiau această responsabilitate cu respect față de tot ceea ce a construit Gică Hagi atunci când a pornit acest proiect extraordinar și ce am continuat să construim împreună, cu dorința de a merge mai departe pe o direcție care să țintească performanța la toate capitolele. Farul este un proiect solid, cu un potențial uriaș. Eu nu vin să îi modific ADN-ul clubului, ci doar să-i aduc câteva upgrade-uri. Îmi doresc să avem sustenabilitate și să putem continua să-i livrăm fotbalului românesc ce am reușit în toți acești ani. Prioritățile noastre sunt echilibrul financiar, continuitatea performanței sportive și menținerea identității și a filozofiei care au construit acest club”.

În urma acordului, Popescu (58 de ani) deține 70 la sută din acțiunile clubului, în timp ce Hagi păstrează 10 la sută. Ceilalți doi acționari sunt foștii fotbaliști Rivaldo și Ciprian Marica, ambii cu câte 10 la sută din acțiuni.

Prin renunțarea la statutul de patron la Farul, Hagi îndeplinește condițiile legale de a deveni selecționerul naționalei României sau antrenor la altă echipă. Numele său a fost vehiculat constant în ultima vreme pentru a-l înlocui pe Mircea Lucescu la cârma echipei reprezentative după barajul/barajele pentru calificarea la Cupa Mondială.

În prezent, Farul ocupă locul 3 în play-out-ul Superligii, după victoria cu 2-0 obținută duminică în fața Petrolului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Gică Hagi în conferință de presă / captura video

Gheorghe Hagi va fi noul selecționer al Naționalei