Guvernul și-a asumat răspunderea pe legea bugetului pentru anul 2020, pe modificările la OUG 114 și pe pe legea bugetului asigurărilor sociale

23 decembrie 2019, 09:23

Guvernul a renunţat la mai multe prevederi controversate din proiectul de modificare a ordonanţei 114. A acceptat amendamentul PNL care elimină plafonarea la 25 la sută din salariul minim pe economie a sporului pentru condiţii grele, periculoase sau vătămătoare de muncă. Toţi angajaţii din sistemul public ar fi primit aceeaşi sumă, 557 de lei. Proiectul a stârnit un val de proteste, mai ales în sănătate, unde mulţi au intrat în grevă japoneză. Medicii s-au plâns că vor pierde şi peste două mii de lei pe lună.

Executivul a acceptat şi câteva excepţii la interdicţia de a cumula pensia cu salariul în sistemul public, unde ar fi produs perturbări majore. Cumulul va fi permis, de exemplu, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, pentru ca şcolile să nu rămână fără profesori. Pentru asistenţii persoanelor cu handicap, să nu rămână oamenii fără sprijin. La CFR, unde trenurile nu ar mai merge în lipsa mecanicilor de locomotivă.

Pentru USR, cea mai importantă victorie este amânarea cu un an a pensiilor speciale pentru primari.

Guvernul şi-a asumat răspunderea pentru bugetul anului viitor, cu mai multe amendamente propuse de parlamentari. Au fost alocaţi bani mai mulţi pentru infrastructură, programe din sănătate, cercetare şi nu numai. Au ales această procedură pentru ca bugetul să fie adoptat până la sfârşitul anului.

PSD, în schimb, critică vehement guvernul Orban. Și îl acuză că scade bugetul Ministerului Sănătății și alocă prea puțini bani pentru Educație. Social Democrații susțin că bugetul făcut de PNL nu asigură fonduri pentru mărirea pensiei minime și că taie sporul de 15 la sută pentru angajații din administrație. Iar prin modificarea ordonanței 114 creditele românilor ar urma să crească din nou. Președinții Camerei Deputților și Senatului au sesizat Curtea Constituțională.

Guvernul Orban se bazează pe venituri de 360 de miliarde de lei și speră să țină cheltuielile în jurul a 400 de miliarde. Bugetul pentru 2020 țintește un deficit de 3,6 la sută și o creștere economică de 4,1%.

ACTUALIZARE Şedinţa de Guvern a fost reluată, luni seară. Pe ordinea de zi, alocarea unei sume pentru unităţi administrativ-teritoriale din fondul de rezervă.

ACTUALIZARE Guvernul şi-a asumat răspunderea în plenul reunit al Parlamentului asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2020. Premierul Ludovic Orban a precizat că au fost preluate foarte multe amendamente.

ACTUALIZARE Parlamentul a constituit grupul de combatere a cancerului.

ACTUALIZARE Guvernul şi-a asumat răspunderea pe modificările la Ordonanţa de urgenţă 114/2018. Premierul Ludovic Oban a declarat că au fost acceptate mai multe amendamente. Unul dintre acestea  se referă la acordarea în continuare a sporului de condiţii grele în forma în care a fost acordat şi în 2019.

Ludovic Orban: Am introdus în lege ca de la 1 ianuarie să înceteze toate contractele prin detașare din mediul privat în mediul public (…).De la 1 ianuarie, toți cei care sunt astăzi angajați în sistemul public prin detașare din sistemul privat li se încheie contractul cu o singură excepție notabilă, personalul MAE. Le-am dat un timp, până la 31 august, să-și reglementeze problema și să-și ocupe funcțiile cu oameni angajați în sistemul public.

ACTUALIZARE Premierul Ludovic Orban a prezentat angajarea răspunderii pe legea bugetului asigurărilor sociale: „Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat a ținut cont de legea pensiilor aflată în vigoare, iar în proiectul de lege pe care l-am prezentat Parlamentului am asigurat sumele necesare pentru creșterea pensiilor prevăzută în legea pensiilor. Este lucrul cel mai important care este cuprins în legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Ludovic Orban a precizat că a aprobat un amendament care prevede creşterea comisionului de transmitere prin intermediul Poştei Române de la 1% la 1,1%.

ACTUALIZARE  Ședința de guvern a fost suspendată. Ea va fi reluată la ora 20.00.

ACTUALIZARE  Potrivit unor surse, Guvernul va renunța la modificarea  care vizează plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare la bugetari.

Ludovic Orban a anunțat că „probabil” va aproba o serie de amendamente depuse de parlamentari pentru cele trei proiecte de legi de asumare a răspunderii Guvernului. Premierul a precizat că la finalul ședinței, Executivul va trimite cele trei proiecte cu amendamente admise către Parlament.

_________________

În ședința Executivului sunt analizate amendamentele depuse pentru proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2020; proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 și proiectul Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Senatul și Camera Deputaților se reunesc, luni, în ședințe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului pe fiecare din cele trei proiecte adoptate de Cabinetul Orban – bugetul de stat pe 2020, bugetul asigurărilor sociale de stat şi modificarea OUG 114/2018.

Ședințele comune ale Parlamentului încep de la ora 16.00.

PSD a anunțat că dorește să crească pensia minimă, deși în proiectul de buget acesta este înghețată. a mai cerut majorarea salariilor din învățământ și asigurarea finanțării spitalelor, printre altele.

Reprezentanții USR au anunțat că au repurtat deja câteva victorii, care ar urma să fie adoptate în ședința de guvern: prorogarea pensiilor speciale pentru primari pentru încă un an. Acestea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

ALDE a depus amendamentele la proiectul de buget. Ce propuneri au fost acceptate de Ludovic Orban

ALDE a depus, luni, amendamentele propuse pentru proiectul de buget de stat. Călin Popescu Tăriceanu a declarat că premierul Ludovic Orban a acceptat amendamentele pentru proiectele mari de infrastrcutură, precum centurile ocolitoare pentru Valea Prahovei sau Centura Bucureștiului.

„În condițiile în care decizia a fost luată de prim-ministru de a veni în final cu asumarea, am discutat astăzi (luni-n.r) o serie de amendamente la proiectul de buget, dintre care cea mai mare parte sunt, în prima categorie proiecte mari de infrastructură, de exemplu centurile ocolitoare pentru Valea Prahovei, Bușteni și Comarnic, care să funcționeze până la finalizarea autostrăzii, Centura Bucureștiului, Centura de la Balș pe drumul expres Craiova-Pitești, și de calea ferată. Altă categorie vizează amendamente care au venit din partea comunităților locale pentru diferite obiective de investiții la nivel local. Pe Legea bugetului acestea au fost discuțiile în principal”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la Palatul Victoria, după discuțiile purtate cu Ludovic Orban.

Liderul ALDE a precizat că amendamentele menționate au fost acceptate de premier.

Guvernul analizează, în ședința de luni, amendamentele depuse de partidele politice la proiectele de lege pentru care Executivul a hotârât să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv pe bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și modificările la OUG 114.

Totodată, Plenul Camerei Deputaților și Senatului se va reuni, luni, de la ora 16.00 pentru ca Guvernul să-și angajeze răspunderea în vederea adoptării proiectului de buget pentru 2020.

Amendamente PSD la legea bugetului: 5% din PIB pentru Educație și dublarea alocațiilor pentru copii

PSD a depus amendamente la proiectul de lege privind bugetul anului 2020 pentru care Guvernul își va angaja, luni, răspunderea. Social-democrații vor alocarea a 5% din PIB pentru Educație și 1% din PIB pentru cercetare și, totodată, includerea dublării alocațiilor pentru copii.

„Alocă guvernul PNL ce mai mică alocare pentru educație din ultimii mulți ani, și anume 2,9% din PIB, în condițiile în care au comasat ministerul Educației cu ministerul Cercetării. Unde sunt cei 6% din PIB promiși, susținuți atunci când erau în opoziție?”, a declarat, luni, deputatul PSD Daniel Suciu într-o conferință de presă la Parlament.

Amendamentul PSD privind Educația la proiectul Guvernului PNL pentru bugetul de stat prevede:

„(1) În temeiul art. 8 din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale 5% din Produsul Intern Brut. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.

(2) Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă de la bugetul de stat 1% din Produsul Intern Brut.

(3) În perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020 se suspendă toate derogările operate prin alte acte normative de la art. 8, art. 27 alin. (6), art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare”.

Social-democrații motivează acest amendament făcând referire la creșterea economică înregistrată de România la nivelul UE.

„România a înregistrat în ultimii ani o creștere economică ridicată, fiind din acest punct de vedere pe unul din primele locuri din Uniunea Europeana. Însă, bugetul educației a rămas, în fiecare an, sub 3% din PIB. Deși avem o Lege în vigoare care prevede alocarea unui buget de minim 6% din PIB – ea nu este respectată. Guvernul a semnat la Alba Iulia un acord cu sindicatele din învățământ unde promite 6% din PIB. Susținem respectarea prevederilor legilor aprobate de Parlamentul României, iar eventuale prorogări de la termenele de implementare a legii nu ar mai trebui să existe, dacă există respect pentru lege, pentru cetățeni, pentru educație și pentru viitorul României”, potrivit proiectului de buget.

De asemenea, PSD propune introducerea prevederii legale ca alocațiile copiilor să fie dublate, măsură ce a fost deja adoptată, decizional, în Camera Deputaților.

Amendamentul parlamentarilor PSD prevede:

„Începand cu data de 1 ianuarie 2020 alocatia de stat pentru copii se stabileste in cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani, sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu varsta intre 2 si 18 ani, precum si pentru tinerii prevazuti la art.1, alin.(3) din Ordonanta de Urgenta a guvernului nr. 9 pe 2019 pentru modificarea si completarea Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru modificarea art.58, alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

c) 600 de lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 18 ani, in cazul copilului cu handicap”.

Daniel Suciu a afirmat că datoria publică a statului, conform proiectului elaborat de Guvern, va crește la 56 de miliarde iar Executivul se împrumută astfel de trei ori mai mult.

„Și-au construit un buget care prevede o creștere față de anul acesta cu 80 de miliarde lei. Au preconizat un deficit de 3,6% din PIB, asta înseamnă 40 miliarde lei. S-au împrumutat și se împrumută de trei ori mai mult decât s-a împrumutat guvernul PSD. Își propun creșterea datoriei publice cu 56 miliarde de lei. Asta înseamnă bugetul României pentru anul 2020, în condițiile în care scade drastic bugetul alocat sănătății cu 22%, iar ce este mai grav, că 40% este scăderea pentru investițiile în spitale”, a spus Suciu.

Fostul ministru al Dezvoltării mai reclamă tăierea „drastică” a bugetului de la Sănătate.

„Aveți aici realitatea scrisă de către dumneavoastră, negru pe alb, și asta însemna că la sănătate vin cele mai mari tăieri din ultimii ani, minus 22%, aproape 3,5 miliarde. Și este o minciună ce spuneți în spațiul public, că nu se taie nici de la ministerul Sănătății și nici de la Casa de Asigurări de Sănătate, slide-ul următor arată că și de la Casa de Asigurări de Sănătate se taie în jur de 700-800 milioane lei, adică aproape 1 miliarde, 764 milioane. Unde sunt vocile PNL care își rupeau cămășile de pe ei în Parlament și ne cereau investiții in sănătate, in spitale, când ei taie cu 22%. Unde este doamna vice-premier Raluca Turcan, unde sunt specialiștii din sănătate, pentru că am început să vedem că deja sindicatele vorbesc și vorbesc cu cifrele acestea, care sunt cifrele reale, nu mai mințiți stimați colegi de la PNL, trebuia să veniți in Parlament cu bugetul că absolut toată lumea să vadă ceea ce vreți să faceți”, a declarat acesta.

De asemenea, PSD a depus un amendament prin care sumele defalcate pentru bugetele locale se măresc de la 15 miliarde de lei la 19,7 miliarde de lei.

„Pentru a asigura resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, propunem ca în anul 2020 să se asigure pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București cel puțin suma de 19.784,8 milioane lei”, arată motivația social-democraților.

Sursa de finanțare prevăzută de parlamentari are în vedere diminuarea cu 4.713 milioane lei a creditelor bugetare prevăzute la „BUNURI SI SERVICII” din bugetul de stat – cheltuieli aferente aparatului administrativ central: ministere, agenții guvernamental.

Pentru proiectul autostrăzii Pitești-Sibiu, PSD a depus un amendament prin care creditele bugetare pentru anul 2020 cresc cu suma de 200.000 mii lei.

Amendamentul prevede: „Pentru anul 2020, în proiectul de buget sunt prevăzute credite de angajament de 4.833.248 mii lei și credite bugetare de 212.497 mii lei. Se majorează propunerea de buget cu privire la creditele bugetare pentru anul 2020 cu suma de 200.000 mii lei, creditele bugetare fiind astfel de 412.497 mii lei”.

„Autostrada Piteşti – Sibiu este cea mai așteptată și dorită autostradă din România. Acest tronson de autostradă este prioritate absolută, atât în documente programatice precum Master Planul de Transport al României, cât și pe lista solicitărilor mediului privat. De exemplu, una dintre cele mai mari companii din România, Dacia Grup Renault, cel mai mare exportator la nivel național, militează de ani buni pentru această autostradă”, arată social-democrații.

Daniel Suciu a mai precizat că 44% sunt tăiate de la bugetul ministerului Dezvoltării Regionale și respectiv 5 miliarde de lei de la PNDL. De asemenea, Suciu a precizat că Agricultura va avea un buget cu 14,5% (3 miliarde de lei) mai mic ca anul trecut.

PMP a depus amendamente la proiectul de buget: Prioritățile au fost legate de infrastructură

Eugen Tomac, a declarat, luni, la RFI, că PMP a depus amendamente pe Legea bugetului, în mare parte vizând proiecte de infrastructură, cum ar fi autostrăzile Târgu Mureș-Iași și Ploiești-Brașov. El a mai spus că majoritatea parlamentară e prea slabă pentru ca bugetul să fie dezbătut în Parlament.

„Au depus foarte multe amendamente colegii mei, a existat o echipă de negociere, care s-a întâlnit și cu premierul Orban, dar pentru noi, prioritățile au fost legate de infrastructură (…). Colegii mei au depus amendamente pentru a se aloca resurse, astfel încât proiectul autostrăzii Unirii Tg. Mureș-Iași să fie inclus în proiectul de buget, au propus amendamente pentru ca autostrada Ploiești-Brașov să nu mai fie trecută doar la capitolul de bune intenții și obiective asumate, dar nefinanțate”, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac, luni, pentru RFI.

Eugen Tomac a adăugat că în mod normal, ar prefera calea dezbaterii în Parlament, pentru Legea bugetului, însă în cazul de față, majoritatea parlamentară nu este foarte puternică.

„Este un demers destul de riscant, având în vedere că discutăm despre legea bugetului, iar bugetul țării totdeauna a fost dezbătut în Parlament. Mai mult decât atât, cred că este esențial să-i lăsăm Parlamentului dreptul de a dezbate. Însă avem aici o situație inedită și anume s-a creat o majoritate de conjunctură, care a dat jos fostul Guvern și premierul Ludovic Orban a luat această decizie de a-și asuma bugetul, tocmai pentru că nu există o coeziune foarte puternică în rândul partidelor care susțin actualul Cabinet. De principiu, sunt de părere că bugetul trebuie dezbătut în Parlament și asumat prin vot. În situația de față, încerc să-l înțeleg pe premier, care aplică această formulă care este permisă de Constituție, de a-și asuma răspunderea pe buget”, a explicat Tomac.

Guvernul va analiza, în ședința de luni, amendamentele depuse de partidele politice la proiectele de lege pentru care Executivul a hotârât să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv pe bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și modificările la OUG 114.

Potrivit ordinii de zi a ședinței Guvernului care va avea loc luni, premierul Ludovic Orban și miniștrii Cabinetului său urmează să analizeze amendamentele depuse de partidele politice la proiectele de lege pentru care Guvernul a stabilit să își asume răspunderea în fața Parlamentului.

Totodată, Plenul Camerei Deputaților și Senatului se va reuni, luni, de la ora 16.00 pentru ca Guvernul să-și angajeze răspunderea în vederea adoptării proiectului de buget pentru 2020.

Termenul pentru depunerea amendamentelor la comisiile pentru buget din Parlament a fost stabilit pentru ora 10.00. Modificările depuse vor fi transmise Guvernului la ora 13.00.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, că Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea bugetului de stat, Legea asigurărilor sociale de stat și pe modificarea OUG 114. Șeful Executivului a subliniat că o dezbatere în Parlament ar genera întârzierea bugetului.

Amânarea intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, amendament USR acceptat de Orban

Dan Barna a anunțat, luni, că Ludovic Orban a acceptat amendamentul USR la legea bugetului de stat pentru anul viitor care prevede amânarea cu un an a termenului de intrare în vigoare pentru pensiile speciale ale primarilor.

„O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu cel puțin un an la momentul de față, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie și ar fi devenit drepturi câștigate, nu se mai putea face nimic. Am reușit să obținem acordul premierului și acordul PNL pentru prorogarea acestui termen. De asemenea, un amendament cumva moral pentru ceea ce înseamnă educația de calitate în România academiile fantomă ale diverșilor politruci și sinecuriști vor putea în continuare să își desfășoare activitatea, dar doar în baza resurselor proprii, nu vor mai folosi resurse publice ale statului și acesta este un lucru foarte important”, a declarat Dan Barna, într-o conferință de presă susținută luni la Parlament, după întrevederea la Guvern cu Ludovic Orban.

Liderul USR a adăugat că a fost acceptat amendamentul care mărește cu 80% alocirările pentru infrastructura de reabilitare a drumurilor și podurilor. Astfel, de al 203 milioane lei, prevăzute în legea bugetului, va fi o creștere până la 363 de milioane lei.

„Am corectat formula de calcul a colectării TVA și au fost disponibilizați 50 milioane lei din această corectare a erorii identificate. În domeniul infrastructurii am reușit o creștere cu 80% a alocării pentru infrastructura de reabilitare drumuri și poduri. Practic bugetul a crescut cu 80%, de la 203 milioane câte erau prevăzute inițial bugetul a ajuns 363 de milioane alocări pentru comfortul și calitatea drumurilor din România”, a completat Barna.

El a mai spus că un alt amendament prevede suma de două milioane lei pentru programul de prevenire a diabetului.

„Au fost aprobate alte câteva amendamente punctuale, în domeniul de educație, în domeniul de sănătate, în domeniul infrastructurii, în domeniul mediului, și o să menționez câteva dintre proiecte. Pe sănătate, 2.000.000 lei pentru programul de prevenire a diabetului, la diabet pentru copii, cumpărarea de echipamente necesare. La mediu avem 2,4 milioane pentru SUMAL, ateliere mobile de măsurarea a calității aerului. Pe infrastructură încă o conectare, alocările pentru studiul privind conectarea autostrăzii cu Timișoara. Un amendament al colegului Cristian Seidler privind expertizarea seismică a școlilor, sunt alocate acolo 1,4 milioane, foarte importantă această alocare”, a explicat Dan Barna.

Acesta a vorbit și despreo creștere a plafonului pentru cercetarea în universități până la 480 milioane lei.

„Fonduri pentru cercetare la universități, o crește până la 480 de milioane a plafonului în care poți fi dezvoltate proiecte în acest domeniu. A mai existat un proiect, un amendament la care am insistat foarte mult, cel legat de realizarea unui studiu integrat privind integrarea bazelor de date ale statului, pentru că una dintre marile drame este România unde IT-ul este o industrie performanță, la nivelul statului continuăm să rămânem în evul mediu. Aici discuția a rămas în zona asumării politice, există deja o inițiativa a ministrului Finanțelor privind digitalizarea ANAF, în acest context vom reveni la rectificare, pentru a vedea în ce măsură se va reuși acel proiect și tema rămâne în continuare deschisă și vom presă foarte mult pe acest subiect. Dacă România nu se digitalizează nu avem practic nicio șansă reală să devenim o țară europeană așa cum ne dorim cu toții”, a mai precizat președintele USR.

Alte amendamente prevăd alocări pentru Palatul de Justiție din Sibiu sau Biblioteca Centrală de la Cluj.

„Au fost mai multe amendamente locale depuse și de către noi și coelgii noștri, puține dintre ele au fost aprobate: a fost aprobat un proiect la Cluj privind Biblioteca Centrală și niște lucrări de infrastructură, alocări pentru Palatul de Justiție din Sibiu, drumul expres și mai multe proiecte pe mediu”, a conchis Barna.

Luni dimineață liderul USR și șeful Executivului au avut o discuție la Palatul Victoria privind la legea bugetului de stat pe 2020. USR a solicitat tăierea fondurilor pentru academiile de știință, suplimentarea investițiilor în educație și infrastructură, dar și creșterea transparenței instituționale și digitalizarea.

Guvernul va analiza, în ședința de luni, de la ora 12.00, amendamentele depuse de partidele politice la proiectele de lege pentru care Executivul a hotărât să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv pe bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și modificările la OUG 114.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care premierul va anunța amendamentele acceptate pe cele trei acte normative va avea loc tot luni, începând cu ora 16.00.

Cei de la USR au anunțat că au reușit să crească cu 80 % fondurile pentru investiții în drumuri și poduri.

Au mai fost modificări punctuale în sănătate, educație și mediu. Au anunțat că vor crește fondurile pentru programul de diabet pentru copii, pentru conectarea autostrăzii cu Timișoara, expertiza seismică a școlilor, fonduri pentru cercetare.

Guvernul a anunțat că dorește să plafoneze sporul pentru condiții vătămătoare la bugetari. Acesta ar urma să fie doar 25% din salariul minim brut pe economie, nu din salariul angajatului. Acesta măsură a provocat un val de nemulțumiri, mai ales în sistemul medical. În mai multe spitale din țară sunt greve japoneze. Sunt petiții online cu peste 3000 de semnături care cer renunțarea la acestă modificare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite