„Guma de mestecat” din preistorie ne arată ce mâncau strămoșii noștri

Paleontologii suedezi a făcut un amplu studiu pe ADN-ul găsit în mastic de acum 10.000 de ani / Profimedia Images
25 January 2024, 09:44

Paleontologii suedezi a făcut un amplu studiu pe ADN-ul găsit în mastic de acum 10.000 de ani – o rășină folosită din cele mai vechi timpuri la mestecat, conform earth.com.

Oamenii de știință au analizat ce urme de ADN au găsit în bucăți de mastic găsite într-o grotă și datate corespunzător. Concluziile lor sunt că strămoșii noștri mâncau carne de căprioară și cerb, păstrăv, alune de pădure. Și că aveau mari probleme cu dinții și gingiile.

„Există o bogăție de secvențe ADN în masticul mestecat, iar în ea găsim atât bacterii pe care le cunoaștem că sunt legate de parodontită, cât și ADN de la plante și animale pe care le mestecaseră anterior”, a spus Dr. Emrah Kırdök de la Universitatea Mersin.

Studiul, condus de profesorul Anders Götherström de la Centrul de Paleogenetică, oferă o imagine intimă a vieții din Epoca de Piatră.

Cercetarea nu doar furnizează dovezi concrete despre dieta acestor scandinavi antici, ci dezvăluie și unele dintre provocările de sănătate cu care s-au confruntat.

Echipa a descoperit că din cauza unei severe infecții parodontale (o infecție severă a gingiilor care poate duce la pierderea dinților și a osului), unul dintre adolescenți avea probleme să mestece carne de căprioară, precum și să pregătească rășina prin mestecare.

Studiul este relevant pentru că oferă date din perioada în care civilizația umană trecea de la vânători-culegători la agricultură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite