Greve masive în transportul aerian din Italia, vineri. Zboruri anulate și întârzieri pe marile aeroporturi

Aeroport Italia / Profimedia Images
25 September 2025, 20:35 (actualizat 25 September 2025, 20:37)

Transportul aerian din Italia se pregătește pentru o zi dificilă. Vineri, mai multe sindicate au anunțat greve care vor afecta atât zborurile interne, cât și cele internaționale.

Potrivit Ministerului italian al Transporturilor, personalul de zbor al Wizz Air Malta și al Volotea va intra într-o mobilizare de 24 de ore. Protestul acestora este susținut de personalul din activitățile conexe și de angajații aeroportuari, care vor opri și ei lucrul pentru o zi întreagă.

În plus, angajații companiilor responsabile de serviciile de asistență la sol pentru pasageri, bagaje, aeronave și mărfuri vor întrerupe activitatea timp de patru ore, între 10:00 și 14:00.

Chiar dacă se așteaptă anulări și întârzieri pe scară largă, rămân valabile intervalele orare de garanție, prevăzute de lege, în care zborurile trebuie efectuate: 7:00–10:00 dimineața și 18:00–21:00 seara. Acestea includ în special zborurile charter și cursele de legătură către insule. Printre aeroporturile vizate de mobilizare se numără Linate și Malpensa, Cagliari, Napoli și Roma Fiumicino.

Greva generală în Italia, pe fondul războiului din Gaza. Violențe între protestatari și poliție în mai multe orașe

Italia a fost paralizată de o grevă generală. Și protestele continuă. La Milano și în alte orașe au izbucnit violențe, iar porturile Genova și Livorno au fost blocate. Sunt afectate transporturile, școlile și alte servicii publice din toată țara. Aproximativ 20 de mii de persoane au ieșit în stradă să-și exprime nemulțumirea față de situația civililor din Gaza și acuză indiferența guvernului italian față de suferința palestinienilor. Autoritățile au instituit măsuri speciale de securitate.

Sindicatele reamintesc că, indiferent de grevă, drepturile pasagerilor rămân protejate de legislația europeană. Companiile aeriene au obligația să acorde asistență în cazul în care un zbor este anulat fără un preaviz de minimum 14 zile sau suferă întârzieri semnificative.

Greva a fost convocată de Unione dei Sindacati di Base (Usb), Ugl Trasporto Aereo și Anpac. Reprezentanții angajaților cer protecție economică sporită, contracte echitabile care să acopere creșterea costului vieții și reducerea programului de lucru.

„Trebuie să lăsăm armele jos și să ridicăm salariile”, afirmă Usb, criticând faptul că, în timp ce Italia investește 5% din PIB în armament, salariile și contractele din aviație nu acoperă nici măcar rata reală a inflației. Sindicatele denunță, de asemenea, lipsa unui dialog constructiv din partea companiilor și „nerespectarea drepturilor câștigate de lucrători și a reprezentării sindicale”.

Ziua de 26 septembrie se anunță, astfel, una extrem de complicată pentru pasageri, cu efecte resimțite pe majoritatea marilor aeroporturi italiene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite