Germania vrea finalizarea conductei de gaz dintre Franța și Spania. Proiectul este blocat de Paris pe motiv că nu este viabil din punct de vedere economic

6 octombrie 2022, 21:00

Întâlnirea dintre premierul spaniol și cancelerul Germaniei nu a avut loc la Madrid, ci în orașul La Coruna din nordul Spaniei, un port important pentru importul de gaz lichefiat. De altfel, cei doi premieri au discutat despre finalizarea unui proiect important, conducta de gaz MIDCAT, care leagă Spania de Franța.

Gazoductul face parte din efortul Uniunii Europene de a nu mai depinde de gazul rusesc și ar urma să livreze în principal gaz algerian din Peninsula Iberică spre restul continentului. Proiectul care pleacă din portul Barcelona spre sudul Franței a fost terminat doar pe teritoriul spaniol. Cei 120 de kilometri de conductă din Franța nu au fost realizați, deși trebuiau încheiați anul acesta.

Franța a invocat faptul că proiectul nu este viabil din punct de vedere financiar și că amenință și mediul. Însă Germania și Spania subliniază importanța acestui coridor prin care s-ar putea livra 7 miliarde de metri cubi de gaz anual. Şi nu doar gaz.

Totuși, președintele Francez Emmanuel Macron consideră că această conductă care ar aduce gaz din Portugalia și Spania spre restul Europei nu ar ameliora criza energetică. În plus, liderul de la Elysee a invocat și cele două gazoducte dintre Franța și Spania insuficient exploatate.

În momentul de față, Spania are depozitele de gaze pline în proporție de aproape 80 la sută, Germania de 92 la sută, iar Franța în proporție de 100 la sută. Prețul gazului, care a înregistrat o creștere în iunie după invadarea Ucrainei de către Rusia, a scăzut, pe măsură ce statele europene au început să cumpere gaz din alte surse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite