Germania: Viitorul cancelar Friedrich Merz vrea să menţină numărul solicitanţilor de azil la sub 100.000 pe an

Viitorul cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, a declarat duminică că noul său guvern intenţionează să reducă numărul de noi solicitanţi de azil la sub 100.000 pe an, invocând presiuni asupra instituţiilor şi a infrastructurii ţării, relatează dpa.
„Presiunea asupra oraşelor noastre, a şcolilor, spitalelor şi infrastructurii a ajuns la un punct critic”, a declarat Merz pentru postul public ARD, adăugând că numărul anual al solicitanţilor de azil nu ar trebui să mai fie în intervalul de şase cifre.
Merz a reafirmat planurile de suspendare a reîntregirii familiale pentru migranţi şi lansarea unui amplu program de expulzare, aşa cum prevede acordul de coaliţie între blocul conservator – format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi formaţiunea-soră bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) – şi Partidul Social-Democrat (SPD).
El s-a angajat, de asemenea, să implementeze întoarcerea migranţilor la frontieră, adăugând că o coordonare cu ţările vecine este deja în curs. Merz a spus că se aşteaptă la cooperare în privinţa acestui aspect, numind Austria în acest sens.
Germania a înregistrat aproape 230.000 de cereri de azil în 2024 – cu aproximativ 100.000 mai puţine decât anul precedent.
Merz a declarat anterior că Germania poate gestiona în mod sustenabil nu mai mult de 100.000 de solicitanţi de azil anual.
sursa Agerpres