Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, recunoaște că România a făcut progrese și este mai aproape de Schengen
Ministrul austriac de Interne vorbește pentru prima dată despre posibilitatea ca România și Bulgaria să intre în spațiul Schengen și recunoaște ca numărul de migranți ilegali a fost redus. Gerhard Karner a oferit în această seară un interviu la postul public de televiziune din Austria și s-a referit la modul în care s-a îmbunătățit securitatea frontierelor și a fost redus numărul de migranți ilegali.
Karner a transmis ca sunt vizibile măsurile pe care le-au luat guvernele de la București și Sofia și cere să se meargă în continuare pe această direcție pentru ca cele două state să scape de controalele la frontierele terestre.
„Cu acest veto în special, am văzut că solicitările și preocupările poporului austriac au fost luate în serios și că am obținut acum și îmbunătățiri foarte concrete. Dar nu trebuie să fim mulțumiți de acest lucru. Aceasta arată că ne-am mișcat în direcția corectă, dar că trebuie să continuăm pe această cale în mod consecvent și de aceea vom continua să negociem puternic la această reuniune de la Budapesta și apoi este posibil un pas înainte”, a declarat ministrul austriac de interne la ORF.
Ministrul de Interne de la Viena a recunoscut pentru prima dată că România și Bulgaria au făcut progrese și au redus numărul de migranți. Pe 23 noiembrie la Budapesta, Cătălin Predoiu și omologul său bulgar vor discuta cu Karner despre momentul în care vor fi ridicate controalele la frontierele terestre.
“E despre faptul ca ei continuă să muncească, că migrația prin aceste țări este limitată. Am spus că a existat o reducere masivă. Dar obiectivul nu poate fi decât să împingem migrația ilegală spre zero și, în cele din urmă, Uniunea Europeană în ansamblu, Comisia UE, este, de asemenea, chemată să facă investiții serioase, mai mari în protecția frontierelor externe ale UE și, în cele din urmă, să accelereze semnificativ procedurile la aceste frontiere”, a transmis Gerhard Karner.
Pentru a-și da acordul ca România și Bulgaria să intre în spațiul Schengen, Karner mai cere doar garanții ca numărul migranților ilegali nu va crește în viitor., iar frontierele vor fi în continuare securizate.
“Putem vedea acum că numărul migrației ilegale prin aceste țări în special a scăzut masiv. Acest lucru înseamnă că suntem pe drumul cel bun, dar nu am ajuns încă la capătul drumului.(…). De aceea va avea loc o reuniune de negociere în cadrul căreia vom solicita un pachet global sustenabil”, a transmis ministrul de interne de la Viena.
România a intrat în spațiul Schengen cu frontierele aeriene în luna martie a acestui an.
Un articol de Vlad Ungar