Generaţia elevilor neglijaţi de părinţi. 420 de dascăli îi vor învăţa pe părinţi să petreacă mai mult timp cu copiii

14 iunie 2017, 11:28

“Interesul pe care părintele îl acordă activităţii copilului este mâna care îl mângâie şi care îl creşte”învăţătoare

Cu toate acestea, din cauza stresului, oboselii şi lipsei de timp, tot mai mulţi părinţi îşi neglijază copiii. Un studiu recent atată că 7 din 10 elevi nu se bucură de atenţia familiei. Cei care observă uneori primii asemenea situaţii sunt dascălii.

“Acest abandon al copiilor, seara, acasă, când părinţii sunt foarte obosiţi, se resimte. Îi învăţăm pe părinţi să îşi depăşească acest prag de oboseală, să fie mai optimişti şi interesaţi de viaţa socială a copilului lor. Ce a făcut astăzi, ce s-a mai întâmplat la şcoală, nu ce notă a luat”, spune Eugenia Simionescu, învăţătoare.

Uneori, chiar şi 30-45 de minute pot fi suficiente pentru copilul dumneavoastră. Importantă este nu cantitatea de timp petrecută alături de el, ci calitatea . Fie că îl însoţiţi la joacă sau vă aşezaţi pe o bancă şi povestiţi tot ceea ce micuţul dumneavoastră a făcut în ziua respectivă.

Primăria Capitalei şi sindicatele din Educaţie au început un program prin care dascălii vor învăţa să îi sprijine pe părinţi. Le vor spune cum să se raporteze la nevoile propriilor copii. Deocamdată, vor fi instruite 420 de cadre didactice din 75 de şcoli din Bucureşti.

Dacă programul  va fi un succes, ar putea fi extins în toată ţara.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă