Furtuna Kathleen a provocat probleme pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie şi Irlanda
Probleme pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie şi Irlanda din cauza furtunii Kathleen, care a dus la anularea sau devierea mai multor zboruri.
Perturbarea cauzată de furtuna Kathleen, denumită astfel de Serviciul irlandez de meteorologie – a 11-a furtună din sezonul 2023-2024 care a primit nume – a afectat cursele aeriene pe aeroporturile din Irlanda şi Marea Britanie, inclusiv pe Aeroportul Manchester şi Aeroportul Belfast City.
Printre cele mai afectate au fost cursele de pe Aeroporturile din Dublin, Belfast şi Manchester.
În Irlanda este Cod Portocaliu de vânt. Zeci de mii de oameni au rămas fără curent electric.
În zona de Coastă Cornish din Marea Britanie, sunt valuri uriaşe. Mai mulţi localnici au venit să admire spectacolul naturii dezlănţuite, iar câţiva temerari şi-au testat rezistenţa în apa rece.

