FSLI vrea să boicoteze simularea Evaluării Naţionale în peste 1000 de școli. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de grila de salarizare

4 martie 2018, 19:44

Sindicaliștii FSLI susțin că dascălii din peste 1100 de școli nu vor participa la simularea Evaluării Naţionale, programată în perioada 5-7 martie, nemulțumiți că nu au primit un răspuns la revendicările lor.

Nu toţi sindicaliştii din învătământ sunt de acord cu acest protest. Preşedintele Federaţiei Spiru Haret spune că nu ar fi fost anunțat şi că este mai degrabă o acţiune de imagine.

Ministerul Educaţiei a transmis că legea salarizării a fost adoptată după ce au fost consultate şi sindicatele. Iar în ceea ce priveste vârsta de pensionare, Uniunea Europeană doreşte creşterea vârstei, nicidecum săderea cum cer unii sindicaliști. De asemenea, reaminteşte reprezentanţilor sindicali că s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

La nivelul inspectoratelor şcolare se încearcă înlocuirea personalului care doreşte să boicoteze testarea naţională.

La simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să participe aproape 180.000 de elevi din toată ţara.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite