Frig extrem și viscol în SUA. Stare de urgență în 7 state, unde temperaturile vor scădea până la minus 45 de grade Celsius. Mii de curse aeriene au fost anulate

23 decembrie 2022, 11:49

O uriașă furtună arctică a lovit nordul Statelor Unite. A fost decretată stare de urgență în 7 state, printre care New York, Oklahoma sau Carolina de Nord, unde temperaturile se așteaptă să coboare la un nivel extrem de periculos, pană la minus 45 de grade Celsius. Experții avertizează oameni să fie precauți pentru că în doar câteva minute de expunere riscă degerături.

Un bărbat din statul Montana a demonstrat cam cât este de frig aruncând dintr-un vas apă fierbinte care s-a transformat instantaneu în zăpadă.

Pe lângă frig și zăpadă, vântul va sufla pe alocuri cu până la 100 de km pe oră, lucru care a dat deja peste cap activitatea aeroporturilor. Președintele Biden i-a îndemnat pe americani să ia în serios această furtună și, dacă au planuri de Crăciun, să plece imediat.

Joe Biden:  „Vă rog să luaţi foarte în serios această furtună şi, nu ştiu dacă vă permite şeful, dar dacă aveţi planuri de călătorie, plecaţi acum. Nu glumesc. Şi echipei mele i-am spus să plece în seara asta sau mâine devreme, le-am zis „plecaţi acum”.

Cel puțin 5300 de curse au fost deja anulate și mulți călători s-au trezit în aeroport că nu au cu ce să ajungă la familii sau la destinațiile de sărbători.

În total, peste 135 de milioane de americani din 37 de state sunt sub avertizare de vremea rea. Frigul va ajunge până în sudul Statelor Unite, în zone de obicei calde. În Texas sunt așteptate minime de până la minus 10 grade, iar locuitorii din Florida vor avea parte de cel mai friguros Crăciun din ultimii 30 de ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite