Franța: Permisul sanitar, obligatoriu pentru mai multe activități

9 august 2021, 21:11

Certificatului sanitar permite accesul în baruri, cafenele, terase și restaurante. Obligativitatea acestui document, intens comentată și criticată în ultimele zile, i-a împărțit pe patroni dar și pe clienți.

De permis de sănătate au nevoie și cei care călătoresc în interiorul Franței cu autocarul, trenurile de mare viteză sau inter-regionale precum și cei care apelează la cursele aeriene interne.

Nu e nevoie de permis sanitar în mijloacele de transport în comun, adică în autobuze, tramvaie sau în metrou. Prefecții pot decide, în funcție de situația epidemiologice din zona, dacă accesul în centrele comerciale cu suprafață mai mare de 20 de mii de metri pătrați se va face pe baza permisului sanitar.

Pentru a patra săptămână consecutiv, zeci de mii de francezi au contestat în stradă obligativitatea permisului de sănătate precum și obligativitatea vaccinării personalului medical și a altor categorii de angajați.

Cei care nu vor respecta regulile impuse de permisul sanitar sau vor încerca să falsifice acest document, vor primi o amendă de 135 Euro la prima abatere. La cea de-a două abatere, amenda crește și ajunge la 1500 Euro.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite