Franța în alertă: Unele medicamente împotriva răcelii sunt periculoase
Medicamentele pe bază de pseudoefedrină, care desfundă rapid nasul și luptă cu răceala, se găsesc în toate farmaciile din Franța și se pot cumpăra fără prescripție medicală. Unii pacienți știu că nu trebuie să abuzeze, alții apelează la alte metode în caz de răceală. Dacă aveți doar nasul înfundat, nu sunt recomandate, spun multe dintre autoritățile sanitare.
Atenție însă la efectele secundare, spun reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranță Medicamentelor. Acestea sunt foarte rare, dar uneori pot fi grave.
Christelle Raignier-Carboneil – Director General, ANSM: Există riscul unor efecte nedorite, cu siguranţă rare, foarte rare, dar foarte grave, adică un atac de cord, de exemplu, sau un accident vascular cerebral.
Folosirea acestor medicamente a scăzut foarte mult în Franța. De la 16 milioane de cutii vândute în 2010, la 3 milioane de cutii anul trecut.
Potrivit autorităților sanitare, și la nivelul Uniunii Europene se analizează reglementarea administrării acestor medicamente împotriva răcelii.
RELATARE DE LA MIHAELA ANTOCHE