Frații Godei rămân în arest preventiv, în cazul azilelor groazei

27 iulie 2023, 10:24

ACTUALIZARE Ștefan Godei și Daniel Godei, patronii azilelor groazei din Voluntari, rămân în arest preventiv. Ceilalți inculpați în dosar rămân în arest la domiciliu. Decizia a fost luată joi de Curtea de Apel București.

ACTUALIZARE Decizia în cazul fraților Godei a fost amânată pentru luni.

O situație inedită în cazul ”azilelor groazei”.

Frații Godei și alți inculpați în dosar nu vor afla doar dacă rămân cu măsurile preventive stabilite de Tribunalul București în urmă cu mai bine de trei săptămâni ci și dacă acest mandat va fi prelungit. Pentru că ei au termen și la Curtea de Apel București, asta deoarece judecătorii de la Tribunalul București au motivat târziu, din cauza protestelor la care au achesat judecătorii. Motivarea prin care Ștefan Godei și fratele său Daniel Godei  au fost arestați preventiv, dar și motivările celorlalte măsuri preventive luate în acest dosar,  astfel că termenul vine la trei săptămâni distanță,  exact astăzi la Curtea de Apel București.

Cel mai probabil în cursul acestei după amiază vom avea și un verdict definitiv în ceea ce privește măsura iar ulterior vom afla și dacă mandatele vor fi prelungite.

Între timp procurorii DIICOT continuă perchezițiile informatice în acest dosar verificând sute de telefoane mobile, pentru a vedea ce alte persoane sunt implicate în acest teribil caz.

Judecătorii iau în discuție contestația celor doi împotriva deciziei de arestare preventivă pronunțată pe numele lor de Tribunalul București pe data de 5 iulie, pentru trafic de persoane și grup infracțional organizat.

Organele de anchetă au deschis 47 de dosare penale, în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. El a prezentat datele furnizate de către Ministerul Afacerilor Interne, în urma acestor controale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite