Frații Godei află dacă rămân după gratii. Tribunalul Bucureşti decide dacă le prelungește mandatul de arestare preventivă în cazul „azilelor groazei”

31 iulie 2023, 11:28

ACTUALIZARE Ștefan Godei și alți șase suspecți din dosarul DIICOT se află chiar în aceste momente în fața judecătorilor de la Tribunalul București, unde procurorii DIICOT au solicitat prelungirea mandatului de arestare în cazul a patru persoane. Totodată, procurorii DIICOT cer și arestarea preventivă a persoanelor lăsate în arest la domiciliu sau în libertate, sub control judiciar, a transmis Liliana Năstase pentru Telejurnalul de la ora 12.00.

Frații Ștefan și Daniel Godei sunt considerați liderii unuia dintre cele două grupuri infracționale care au acționat în cele trei azile din județul Ilfov în care s-au făcut percheziții la începutul lunii iulie. Decizia Tribunalului nu este însă una definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.

Zeci de persoane au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

Pe de altă parte, cei trei inculpați din dosarul instrumentat de DIICOT referitor la azilul „Căsuța Lu’ Min“ din Bărdeşti, unde au fost găsiți bolnavi cu dizabilități grave, ținuți ascunși în subsol în condiții inumane, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite