Fostul vicepreședinte republican Dick Cheney va vota cu Kamala Harris: “Lui Trump nu i se va mai putea încredința niciodată puterea”

Dick Cheney / Profimedia Images
7 September 2024, 14:54 (actualizat 7 September 2024, 15:44)

Fostul vicepreședinte republican al SUA, Dick Cheney, a spus că va vota democrata Kamala Harris la alegerile prezidențiale din noiembrie, conform BBC.

Cheney, văzut ca o figură influentă în timpul președinției lui George W. Bush, a declarat că „nu a existat niciodată un individ care să fie o amenințare mai mare pentru republica noastră decât Donald Trump”, actualul candidat republican.

 „El [Trump] a încercat să fure ultimele alegeri folosind minciuni și violență pentru a se menține la putere după ce alegătorii l-au respins. Nu i se va mai putea încredința niciodată puterea”, a precizat Cheney.

„Ca cetățeni, fiecare are datoria de a pune țara deasupra partinității pentru a ne apăra constituția, de aceea voi vota pentru vicepreședintele Kamala Harris”, a adăugat Dick Cheney.

Remarcile acestuia au fost salutate de tabăra Kamalei Harris.

„Vicepreședintele este mândru că are sprijinul domnului Cheney și îi respectă profund curajul de a pune țara peste partid”, a declarat președintele de campanie Jen O’Malley Dillon.

Cheney se alătură unei liste tot mai mari de republicani care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la candidatura lui Donald Trump.

Fiica lui, Liz Cheney, fostă parlamentară republicană, i-a oferit deja sprijinul vicepreședintelui Harris.

Ea a făcut parte din comisia care investighează revoltele de la Capitoliu și a fost unul dintre cei 10 republicani care au votat pentru demiterea fostului președinte Trump, după incident.

Liz Cheney și-a pierdut locul în Congres în 2022 în favoarea unui candidat susținut de Trump.

După declarația lui Cheney, Trump l-a numit pe fostul vicepreședinte un „RINO irelevant” – un acronim care înseamnă „republican doar cu numele”. De asemenea, l-a descris drept „Regele războaielor fără sfârșit și fără sens” – făcând aluzie la rolul său în războiul din Irak.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite