Foşti deţinuţi de la Guantanamo critică folosirea facilităţii pentru a reţine migranţi: „Este o gaură neagră”

Yemenitul Mansoor Adayfi a petrecut 14 ani la Guantanamo şi în cele din urmă a fost eliberat fără ca împotriva lui să fi fost formulate acuzaţii. Alături de el, alţi 15 foşti deţinuţi critică – într-o scrisoare deschisă – administraţia preşedintelui american Donald Trump pentru extinderea utilizării bazei navale în scopul de a reţine migranţi ilegali, informează miercuri EFE.
„Nimeni nu merită să fie aruncat într-un sistem creat pentru a-l anula”, scriu semnatarii scrisorii la care EFE anunţă că a avut acces în exclusivitate.
„Guantanamo nu este doar o închisoare: este un loc în care legea este deformată, unde eşti privat de demnitate şi suferinţa este ascunsă în spatele sârmei ghimpate. Noi am trăit-o. Cunoaştem zgomotul metalic al uşilor, greutatea cătuşelor şi tăcerea unei lumi care privea în altă parte”, scriu semnatarii scrisorii, promovată de Adayfi, coordonatorul Proiectului Guantanamo din cadrul CAGE International.
Într-un interviu pentru EFE, Adayafi a explicat că Guantanamo „este o gaură neagră. Nu o poţi numi închisoare sau centru de detenţie pentru că asta înseamnă că există anumite drepturi”.
În opinia sa, accentul nu ar trebui să se pună pe tratamentul pe care îl pot primi noii sosiţi, ci în primul rând pe motivul pentru care sunt trimişi acolo şi să i se pună capăt: „Guantanamo este una dintre cele mai mari încălcări ale drepturilor omului din secolul al XXI-lea”, a declarat el, din Serbia.
Organizaţia sa, cu sediul la Londra, contestă „opresiunea statului inspirată” de „Războiul împotriva terorii” lansat după atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, în care au pierit circa 3.000 de oameni.
La 29 ianuarie, printr-un ordin executiv, Trump a luat decizia de a extinde utilizarea Guantanamo, instalând 30.000 de paturi la baza navală din Cuba pentru migranţii ilegali.
De ani de zile, Imigration and Customs Enforcement (ICE) a operat la Guantanamo un centru de detenţie, administrat separat de închisoarea destinată să găzduiască suspecţi jihadişti, dar până acum a primit doar un număr limitat de persoane interceptate pe mare, majoritatea din Haiti şi Cuba.
„Acest ordin nu doar că permite nedreptatea, ci o garantează. Reţinerea migranţilor la Guantanamo le neagă protecţia constituţională, prinzându-i în acelaşi purgatoriu legal pe care l-am suportat noi. Această ambiguitate deliberată permite abuzul, aşa cum ni s-a întâmplat nouă. Ştim pe propria piele ce se întâmplă cu un sistem menit să distrugă oamenii'”, spun foştii deţinuţi.
Printre aceştia se numără marocanul Ahmed Errachidi, algerienii Lakhdar Boumediene şi Sufyian Barhoumi, tunisianul Hisham Sliti şi britanicii Tarek Dergoul şi Moazzam Begg, toţi repatriaţi fără ca împotriva lor să se fi formulat vreodată acuzaţii.
Pentru grupul de semnatari, trimiterea migranţilor la Guantanamo nu este o chestiune de securitate.
„Este vorba despre putere şi control şi despre folosirea întunericului din Guantanamo pentru a ascunde încă o nedreptate”, adaugă ei.
La începutul acestei luni, un grup de 15 organizaţii pentru drepturile omului, inclusiv Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), a cerut guvernului american să aibă acces la migranţii trimişi acolo, denunţând lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte statutul lor legal.
Primii deţinuţi au ajuns la Guantanamo în 2002, în cadrul „Războiului împotriva terorii” lansat de fostul preşedinte republican George W. Bush (2001-2009) după atacurile teroriste din SUA din 11 septembrie 2001. Din cei aproape 780 de deţinuţi care au fost la un moment dat reţinuţi aici, au mai rămas 15, dintre care doar doi au fost condamnaţi.
Pentru foştii deţinuţi care semnează scrisoarea deschisă, eşecul de a închide închisoarea şi de a ţine cont de moştenirea acesteia reprezintă o garanţie că nedreptatea va continua şi ”se extinde”.
Trump a promis că-i va trimite acolo „pe cei mai răi imigranţi ilegali criminali care reprezintă o ameninţare pentru poporul american”.
„Refuzăm să permitem ca şi alţii să fie înghiţiţi de acelaşi coşmar pe care l-am îndurat. Nimeni nu merită să fie aruncat într-un sistem creat pentru a-l anula. Nu vom înceta să vorbim sau să ne luptăm. Nu vom permite ca ororile de la Guantanamo să se repete”, scriu foştii deţinuţi.
Mesajul lor este clar, scrie EFE. Nu doar că vor închiderea închisorii şi revocarea ordinului executiv, ci avertizează administraţia Trump că se va face dreptate. „Cândva, (Trump) va fi tras la răspundere”, au transmis semnatarii scrisorii deschise.
sursa Agerpres