Formula 1: Piastri a câștigat Marele Premiu din Bahrain

Australianul Oscar Piastri de la McLaren Mercedes s-a impus duminică în Grand Prix-ul desfășurat pe circuitul Sakhir, a patra etapă din F1, devenind astfel primul pilot care se impune în două curse în actualul sezon din „Marele Circ”.
Pilotul de la Antipozi a plecat din pole positon și nu a cedat poziția de lider decât provizoriu, când a intrat la boxe pentru schimbul de pneuri. Piastri, care triumfase și în cursa din China, a terminat învingător cu un avans de peste 15 secunde înaintea lui George Russell de la Mercedes, în timp ce coechipierul australianului, Lando Norris, a completat podiumul, în ciuda unei penalizări pentru o poziționare eronată a bolidului la start, și rămâne lider la general.
Următoarea etapă din calendarul F1 are loc duminica viitoare, MP al Arabiei Saudite, pe circuitul de la Jeddah.
Clasament MP al Bahrainului
1.Oscar Piastri (Australia) McLaren Mercedes
2.George Russell (Marea Britanie) Mercedes +15,499 sec
3.Lando Norris (Marea Britanie) McLaren Mercedes +16,273 sec
4.Charles Leclerc (Monaco) Ferrari +19,679 sec
5.Lewis Hamilton (Marea Britanie) Ferrari +27,993 sec
6.Max Verstappen (Olanda) Red Bull Racing-Honda +34,395 sec
7.Pierre Gasly (Franța) Alpine +36,002 sec
8.Esteban Ocon (Franța) Haas +44,244 sec
9.Yuki Tsunoda (Japonia) Red Bull Racing +46,061
10.Oliver Bearman (Marea Britanie) Haas Ferrari +47,594 sec
Clasament piloți
1.Lando Norris 77 p
2.Oscar Piastri 74 p
3.Max Verstappen 69 p
4.George Russell 63 p
5.Charles Leclerc 32 p
6.Kimi Antonelli 30 p
7.Lewis Hamilton 25 p
8.Alexander Albon 18 p
9.Esteban Ocon 14 p
10.Lance Stroll 10 p
Clasament constructori
1.McLaren-Mercedes 151 p
2.Mercedes 93 p
3.Red Bull Racing-Honda 71 p
4.Ferrari 57 p
5.Haas-Ferrari 20 p
6.Williams-Mercedes 19 p
7.Aston Martin 10 p
8.Racing Bulls-Honda 7 p
9.Kick-Sauber Ferrari 6 p
10.Alpine Renault 6 p.