FMI vrea taxa pe carbon. Costurile unei gospodării, uriașe

3 februarie 2024, 20:09 (actualizat 3 februarie 2024, 21:38)

FMI vrea ca românii să plătească un nou bir și recomandă guvernului să introducă taxa pe carbon, ca să aducă mai mulți bani la buget. Aceasta ar urma să se aplice în transporturi, pentru clădiri și spații de locuit. Experții în energie susțin că o astfel de taxă ar putea majora considerabil costurile unei gospodării și ar genera scumpiri în lanţ la produse şi servicii.

Taxa pe carbon s-ar putea aplica deopotrivă pentru vehiculele care consumă combustibili clasici, dar și pentru locuințe, în funcție de sursa de încălzire folosită și de gradul de poluare.

Măsura ar urma să se aplice la nivelul Uniunii Europene din anul 2027.

FMI recomandă guvernului să folosească banii astfel obținuți pentru a reduce deficitul.

Pentru populație ar însemna însă o creștere a cheltuielilor cu până la 10%, spun experții în energie.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă: Ar însemna bani mai mulți din buzunarul oamenilor atât pentru folosirea mașinilor cu combustibili fosil, cât și pentru încălzirea, prepararea hranei. (…) Companii care la rândul lor folosesc mașini sau folosesc combustibil fosil pentru a produce, bineînțeles, toate acele costuri le vor băga în serviciile și produsele finale pe care le vor livra populației.

Calculele făcute de specialiști arată că emisiile de dioxid de carbon pentru locuințe variază între două și 6 tone pe an, iar costul unui certificat de CO2 este de aproximativ 80 de euro pe tonă, potrivit specialiștilor.

Din datele experților în energie rezultă că românii care dețin un apartament cu două sau cu 4 camere ori o casă care se încălzește cu gaze naturale ar putea plăti, pe an, cu 26% mai mult decât acum. Pentru o casă încălzită pe lemne, costurile ar urma să crească cu 48% față de nivelul actual.

Asta înseamnă între 800 și 4.680 de lei în plus anual la întreținerea locuinței.

Dragoș Huru, profesor de economie: „În Germania și în Franța, fermierii sunt în stradă datorită introducerii taxelor de carbon. Deci ele se vor introduce sau nu? Este o opinie pe care e ușor ca funcționar într-un organism de tip internațional să o emiți. (…) Cu privire la schimbările climatice eu nu văd niciun acord nicăieri în lume.”

Taxa pe carbon ar însemna și creșterea cheltuielilor de întreținere a autovehiculelor. Estimările experților arată că, pentru o mașină obișnuită, costurile suplimentare ar putea ajunge și la 800 de lei pe an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite