Fiul lui Joe Biden, inculpat pentru fraudă fiscală. În dosar apare și numele unui om de afaceri din România

8 decembrie 2023, 06:20

Hunter Biden, în vârsta de 53 de ani, „a fost implicat într-o stratagemă pentru a nu plăti cel puţin 1,4 milioane de dolari în declaraţiile sale fiscale federale” între 2016 şi 2019, potrivit procurorului special responsabil cu ancheta.

El „a cheltuit milioane de dolari pentru un stil de viaţă extravagant în loc să-şi plătească taxele”, se arată în documentul citat, în care sunt detaliate nouă capete de acuzare, de la evaziune fiscală la fals în declaraţii.

Fostul avocat şi om de afaceri şi-a cheltuit banii pentru a-şi finanţa consumul de droguri, compania unor „escorte” şi pentru maşini şi haine de lux, potrivit rechizitoriului.

În dosarul în care este acuzat fiul președintelui apare și un om de afaceri din România, al cărui nume nu a fost însă făcut public de justiția americană. Potrivit capetelor de acuzare, Hunter Biden ar fi făcut o avere considerabilă de pe urma unei companii pe care a înființat-o cu un om de afaceri chinez, dar şi de la o firmă de energie din Ucraina și a afacerilor cu un român, relatează presă de peste Ocean.

Această nouă inculpare înseamnă că fiul preşedintelui, deja urmărit penal pentru deţinere ilegală de armă, ar putea fi judecat de două ori anul viitor, în timp ce tatăl său încearcă să fie reales la Casa Albă, notează AFP.

Dacă este condamnat, Hunter Biden ar putea stă 17 ani după gratii.

Casa Albă nu a comentat aceste informații.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Congresul SUA deschide oficial o anchetă pentru destituirea preşedintelui Biden