Festivalul Electric Castle a început la Castelul Banffy din Bonțida. Autoritățile au luat măsuri speciale pentru siguranța participanților
Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii, Electric Castle, a început la Castelul Banffy din Bonțida. Sute de tineri din toată țara, și nu numai, s-au grăbit să intre în spațiul rezervat evenimentelor încă din primul moment. Autoritățile au luat măsuri speciale pentru ca cei 250 de mii de participanți care sunt așteptați la festival să fie în siguranță în cele 5 zile de distracție.
La ora 14.00, porțile Electric Castle s-au deschis și a fost permis accesul pe domeniul de 40 de hectare de la Bonțida. Cei mai entuziaști participanți au vrut să vadă cât mai rapid noutățile de la ediția din acest an.
Renate Rozenberg, PR Electric Castle: Suntem la ediția 11-a și cred că oamenii simt deja că ne-am maturizat. Avem super DJ deja programați, avem și un pic de nostalgie cu trupa Iris. Un amestesc în stilul Electric Castle – eclectic, rock, drum & bass, pop și multă distracție.
Peste 250 de mii fani sunt așteptați la Bonțida în cele cinci zile recitaluri și concerte. Organizatorii și autoritățile au luat măsuri speciale pentru siguranța spectatorilor.
Florin Moldovan, purtător de cuvânt, Gruparea Mobilă de Jandarmerie Cluj: Avem echipe de intervenție care vor fi active 24 de ore din 24 și care sunt pregătite să răspundă prompt oricărei situații neprevăzute.
Patricia Socaciu, purtător de cuvânt, IPJ Cluj: Structurile specializate în combaterea consumului și traficului de droguri vor fi active în teren, inclusiv în sprijinul unităților priotehnice pentru prevenirea oricărui comportament riscant. Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj vor fi prezenți în relațiile feroviare.
Paul Olar, purtător de cuvânt, ISU Cluj: S-a luat decizia ca în incinta festivalului să fie amplasate trei puncte medicale deservite de către personalul ISU și SMURD. Totodată, vor fi amplasate și două puncte medicale deservite de către personalul Serviciului de Ambulanță Județean.
Joi se așteaptă să fie ziua cu cei mai mulți participanți, când pe scena principală va urca super-starul american, Justin Timberlake.