Festival al gusturilor culinare pe bulevardul Kiseleff din Capitală. Vedetele evenimentului au fost burgerii
Bucureștenii, dar și oricine a fost în aceste zile în Capitală au testat zeci de feluri de mâncare la prima ediție din 2023 a „Street Food Festival“, de pe bulevardul Kiseleff, mai precis în Rondul Kiseleff.
Au fost prezente aproape 60 de rulote cu mâncare, printre care burgeri, wurști, tacos, pizza, dar și deserturi de diferite tipuri, de la clatite și până la papanași.
Până acum 6 ani, Andrei lucra într-o corporaţie. Acum, biroul lui a fost înlocuit cu o rulotă, în care găteşte mâncare tradiţională mexicană.
Altă rulotă, altă poveste. Stere şi Alexandra sunt soţ şi soţie şi de un an şi-au pus pe picioare afacerea. El fost jandarm, ea fost agent de vânzări.
În spatele acestor bucătării pe patru roţi se învârt afaceri de mii de euro, unde chiar dacă investiţia nu este una consistentă, munca în schimb este pe măsură. Cu 30.000 de euro poţi să îşi cumperi o astfel de bucătărie complet utilată, ce-i drept, la mâna a doua.
Evenimentul a dus la restricționarea traficului rutier în perioada 21 aprilie, orele 22.00 – 24 aprilie, orele 06.00, pe Șos. Kiseleff, segmentul de drum cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor precum și pe Str. Monetăriei, cu devierea traficului pe arterele adiacente, transmite Brigada Rurieră.
Cine nu a ajuns în acest weekend să guste din preparatele tradiţionale dar şi internaţionale este aşteptat în fiecare sfârşit de săptămână, până la începutul lunii octombrie, perioadă în care mai bine de 30 de artere din Capitală vor fi restricţionate traficului rutier.
Industria street food-ului din România sare de 15 milioane de euro şi creşte de la an la an, mai ales că şi românii au prins gustul festivalurilor culinare.
Pofticioşii atraşi de mirosuri cărora cu greu le rezişti aşteaptă chiar şi zeci de minute ca să îşi cumpere preparatul dorit.