Fără competențe digitale milioane de români sunt excluși de pe piața muncii

8 aprilie 2025, 08:33 (actualizat 8 aprilie 2025, 09:16)

Inteligența artificială nu mai este o tehnologie a viitorului, este deja aici și schimbă radical modul în care lucrăm. Și chiar dacă stăm ore întregi cu ochii în ecrane, când vine vorba de competențe digitale stăm foarte prost. România se află constant pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește alfabetizarea digitală.

Doar 28% dintre români, cu vârste între 16 și 74 de ani, aveau, în 2023, competențe digitale de bază comparativ cu media UE, de 55%. Disparitatea este mai profundă mai ales în rândul populației vulnerabile.

Doar 25% dintre femeile peste 65 de ani au competențe digitale de bază, față de 70% dintre tinerele de 25-34 de ani. Potrivit Studiului, diferența de acces la instrumente digitale conduce la o excludere inevitabilă de pe piața muncii.

Datele INS și Eurostat arată că aproximativ 4 milioane de români apți de muncă sunt inactivi economic, adică ne muncesc și nici nu își caută de muncă. Jumătate și-ar dori să muncească, dar nu știu să folosească platformele de recrutare online.

Vorbim despre persoane de peste 45 de ani, fără competențe digitale, care continuă să se bazeze pe metodele tradiționale de angajare, a căror eficiență este foarte redusă.

Doar 2% dintre ei își găsesc de lucru prin recomandări personale, 1% prin anunțuri în ziare sau la aviziere locale și 4% prin prezentarea direct la firme.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă