Facturi mai mici la întreținere pentru bucureșteni, dacă energia termică nu e livrată în parametri. Vot în Consiliul General
Bucureștenii vor avea facturi mai mici la întreținere, dacă energia termică nu va fi livrată în parametri. Cel puțin așa au votat, vineri, consilierii generali din Primăria Capitalei, în prima ședință la care s-a întrunit cvorumul, după un blocaj politic de peste o lună. De altfel, acesta a fost cel mai disputat proiect din lista celor aproape 40, care așteptau să fie votate.
Consilierii generali au aprobat proiectul susţinut de PSD prin care bucureștenii ar putea plăti facturi mai mici dacă energia termică livrată nu respectă temperatura prevăzută în contract.
Procesul este însă de durata pentru că trebuie analizate datele tehnice din întreaga rețea.
Roxana Ionescu – director Servicii Publice, Primăria Capitalei: Estimăm că această diagramă de reglaj va fi elaborată în aproape 6 luni. CUT Trebuie să pornească de la nr de imobile, blocuri care sunt reabilitate. În fct de aceste reabilitări se vor calcula temperaturile necesare aferente fiecărui punct termic.
Consilierii generali au aprobat și realizarea unor audituri externe la Societatea de Transport București și la Compania Municipală Termoenergetică. Acestea au datorii și la furnizori și la Fisc. Și pun sub presiune bugetul municipalității.
Ciprian Ciucu, primar general: Am pus presiune pe STB să vină cu un plan de reducere cheltuieli. Să mai dea afară din directorime, să mai elimine din personalul TESA foarte foarte mare, să rămână vatmanii, șoferii și muncitorii, că avem nevoie de ei.
Ciprian Ciucu a anunțat și controale la locuințele administrate de Primărie, după ce a descoperit mii de apartamente închiriate la prețuri foarte mici. Odată deblocată situația din consiliu, a reușit să depună jurământul și un nou reprezentant din partea REPER.
Primarul general se poate baza acum pe o majoritate fragilăde 28 de voturi, față de cele 27 ale opoziției. Insuficientă, pentru proiectele mari de urbanism sau patrimoniu, unde este necesară o majoritate de două treimi.

