Explozie urmată de incendiu la Reșița! Două persoane, cu arsuri grave!
Alertă la Reşita în această după-amiază, după o explozie violentă într-un un bloc. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave după ce deflagrația a afectat locuința lor, dar si apartamentul vecin.
Șapte oameni din căminul în care s-a produs explozia sau auto evacuat, însă două persoane în vârstă de aproximativ 70 de ani, care se aflau în camera în care a explodat butelia, au fost transportate de urgență la spital pentru că au suferit arsuri grave. Este vorba de o femeie cu arsuri de circa 20% din suprafața corpului și un bărbat cu arsuri de aproximativ 40% din suprafața corpului.
În urma incidentului au ars bunurile din camera de cămin, care avea aproximativ 25 de metri pătrați, iar explozia a afectat parțial și apartamentul vecini. Ușa de la intrare a fost deteriorată, iar interiorul inundat de fum.
Structura de rezistență a blocului nu a fost afectată. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a exploziei, acumularea de gaz ca urmare a racordării defectoase a buteliei la aparatul de gătit.

