Explozie într-un bloc de garsoniere din Lugoj. O persoană a suferit arsuri. Mai mulți locatari au fost cazați într-un internat

28 noiembrie 2023, 10:25 (actualizat 6 decembrie 2023, 08:02)

Ferestrele apartamentului aflat la etajul 3 au fost spulberate de suflul exploziei.

17 persoane evacuate vor fi cazate la căminul Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” din localitate.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, a anunţat ISU Timiş.

Din primele informaţii, din cele 84 de garsoniere din imobil, 23 sunt afectate.

O echipă de specialiști de la Inspectoratul de Stat în Construcții din Timișoara va verifica dacă a fost afectată structura de rezistență a blocului. 

ISU Timiş a intervenit cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SAJ şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite