Explozie în apropiere de punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Egipt şi Gaza. Un tanc israelian a lovit din greşeală o poziţie egipteană

22 octombrie 2023, 15:21

ACTUALIZARE Un tanc israelian a tras din greşeală asupra unei poziţii egiptene, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al forţelor armate ale Israelului (IDF) într-un comunicat preluat de Reuters şi AFP.

Lovitura accidentală a avut loc în apropiere de frontieră şi de Kerem Shalom, localitate israeliană aflată lângă Fâşia Gaza.

„Incidentul este în curs de anchetare, iar detaliile sunt reexaminate. IDF îşi exprimă regretul cu privire la incident”, arată comunicatul, fără a da alte detalii.

Un purtător de cuvânt al armatei egiptene a declarat că mai mulţi grăniceri au suferit răni uşoare, provocate de şrapnele din obuzul de tanc.

O sursă de securitate a agenţiei dpa a afirmat sub rezerva anonimatului că a fost rănit un recrut care se afla pe partea egipteană a frontierei, la punctul de trecere Rafah către Fâşia Gaza; versiunea sa a fost confirmată şi de martori oculari.

––––––––––––––––––––––

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah, care leagă Egiptul de Fâşia Gaza, a fost deschis duminică pentru a doua zi consecutiv pentru a permite intrarea a 17 camioane încărcate cu ajutoare umanitare, a informat presa locală, citată de EFE.

Televiziunea egipteană Al Qahera News a transmis în direct intrarea acestor vehicule prin Rafah spre Gaza.

Anterior, EFE relatase că mai multe camioane încărcate cu ajutoare umanitare stăteau şi aşteptau la Rafah pentru a intra în enclava palestiniană. Agenţia de presă spaniolă numărase 17 camioane cu ajutoare pentru Gaza staţionate de partea egipteană a graniţei şi care aşteptau să primească permisiunea de a intra.

Sâmbătă, autorităţile care gestionează punctul de trecere a frontierei de la Rafah au închis trecerea pe ambele părţi după ce au descărcat cele 20 de camioane cu ajutoare umanitare, în cadrul primei misiuni de acest fel.

Persoane care au participat la procesul de livrare a ajutoarelor au declarat pentru EFE că, anterior intrării în Gaza, autorităţile egiptene au inspectat convoaiele, care au fost apoi recepţionate de membri ai Semilunii Roşii Palestiniene şi ai ONU.

AFP relatează că în Gaza au intrat şi şase cisterne. Un jurnalist al agenţiei, care a observat transportul, a obţinut din partea unui responsabil palestinian al terminalului de la Rafah, care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea, confirmarea că era vorba de carburant.

Penuria de combustibili afectează grav teritoriul palestinian controlat de gruparea islamistă Hamas.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite