Explozie a numărului de infectări cu coronavirus în Capitală. Au fost raportate 352 de îmbolnăviri, cele mai multe de la începutul epidemiei

5 septembrie 2020, 22:34

Capitala nu a mai avut până acum atât de multe cazuri de COVID-19 confirmate într-o singură zi. Recordul de până acum pentru București fusese înregistrat în 29 august, când au fost 241 de îmbolnăviri în 24 de ore.

De această dată, din totalul de 1.269 de cazuri, aproape 28% sunt din Capitală.

Datele oficiale arată că 13% din totalul cazurilor de COVID înregistrate în România de la începutul pandemiei sunt în București, în timp ce în Suceava și Argeș sunt de două ori mai puține cazuri.

Urmează însă săptămâni dificile, în care numărul de îmbolnăviri ar putea să crească.

Din totalul de aproape 94 de mii de oameni infectați până acum cu noul coronavirus la noi în țară, peste 40 de mii s-au vindecat. 3.850 au pierdut lupta cu cel mai periculos virus al momentului.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite