EXCLUSIV Unitate de luptă antidrone, filmată în acțiune lângă Bahmut de trimișii speciali ai TVR în zona frontului

20 decembrie 2023, 09:16 (actualizat 20 decembrie 2023, 19:04)

O unitate de luptă antidrone a fost filmată în acțiune lângă Bahmut, în Ucraina, de trimișii speciali ai TVR în zona frontului. Trăgătorii anihilează pe cer atacurile rușilor și doboară aparate de zbor fără pilot care ating viteze chiar și de 300 de kilometri pe oră. Luptătorii trebuie să fie la rândul lor extrem de rapizi, pentru că imediat ce trag rușii îi localizează și îi bombardează cu artileria. Povestea lor într-un reportaj în exclusivitate realizat de Alex Costache, Bogdan Militaru și Dorel Oancă.

Unitatea de apărare aeriană este poziționată undeva lângă Klishiivska, la 3-4 kilometri de liniile rusești din Bahmut. Arnold, comandantul unității, își pune mitraliera în mașina noastră și se urcă la volan. Doar el poate să conducă pe drumurile mocirloase pe unde trec tancurile. În dreapta lui este Uliana, ofițerul de presa la Brigăzii militare 80 trupe de asalt parașutate. Acestea sunt primele care intervin pe front. Pentru că nu mai era loc în mașină, dar a ținut să vină și el, colegul nostru Dorel, a mers în carlingă. Ajungem în poziție. Trebuie să ascultam întocmai ordinele lui Arnold.

Alex Costache, trimis special al TVR în Ucraina: Distanța între noi trebuie să fie de 5 metri, mergem la 3 kilometri de pozițiile rusești unde e un vehiculul de apărare antiaeriană care doboară dronele inamice.

În blindaj așteaptă alți 3 militari printre care Kozak, trăgătorul unității de apărare aeriană. Arnold ne explică cum se desfășoară misiunile lor.

Arnold, trăgător: Apărăm cerul de inamic, distrugem drone Lancet, Orlan, câteodată chiar Shahed, păzim cerul. Cel mai periculos pentru noi e că după ce ne îndeplinim misiunea inamicul ne poate identifica şi poate începe să ne bombardeze cu artilerie grea, de la 120 mm în sus. E greu, dar trebuie să supravieţuim.

Kozak ne arată arma antiaeriană. Se numește Zenith și poate trage cu proiectile de calibru 23 de mm până la 11 km. Dar este eficientă până la 5 kilometri. Misiunea lor e să doboare dronele rusești Lancet, Orlan sau kamikaze FPV. Unele zboară cu viteze de până la 300 de km pe oră așa că trebuie să fii foarte priceput să le dobori.

Kozak, trăgător: Primim datele de la serviciile de informaţii, câteodată e vorba chiar de rachete, putem intercepta şi rachete, dar de obicei sunt drone. Asta e datoria noastră.

Urmează misiunea. Zenitul este îndreptat spre pozițiile rusești.

Militarii ucraineni sunt puși pe soții. Trag cu mitraliera în direcția rușilor cu căciuli de Moș Crăciun pe cap.

Demonstrația se încheie însă brusc. Militarii primesc informații pe statie că rușii se pregătesc să bombardeze cu artileria. Așa că ne urcăm în trombă în mașină și fugim. Arnold nu mai vrea să oprească nici măcar o clipă să verificăm unde e microfonul. Noroc că nu l-am uitat, era în spate, în portbagaj cu Dorel. După ce ieșim din zona de pericol, Arnold oprește să ne arate un crater făcut de o bombă rusească de 500 de kilograme.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite