EXCLUSIV Primele impresii de la deschiderea expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși la Berlin

20 March 2026, 21:22

În Berlin s-a deschis cea mai mare retrospectivă Constantin Brâncuşi. Muza Adormită, Domnișoara Pogany, Pasărea Măiastră şi multe alte opere celebre îi așteaptă pe vizitatori la Noua Galerie Națională, din capitala Germaniei. Expoziţia face parte din programul “Anul Naţional Constantin Brâncuşi”, dedicat celor 150 de ani de la naşterea marelui sculptor. România nu a anunțat până acum niciun eveniment cultural major pe această temă.

  • Ce ştii despre Constantin Brâncuşi? Nu foarte multe. De asta sunt aici, să aflu mai multe despre el.

Curioși sau cunoscători ai operelor lui Brâncuși, 1.500 de vizitatori au participat la deschiderea expoziției dedicată marelui artist român în capitala Germaniei.

  • E unul dintre cei mai mari sculptori și a fost foarte avangardist la vremea lui și e foarte cunoscut internațional.

Diana Dumitraşcu, trimis special al TVR la Berlin: 5 decenii au așteptat germanii o expoziţie reptrospectivă cu operele lui Constantin Brâncuși. Iată că momentul a venit, așteptarea a meritat, iar în seara vernisajului sute de persoane au stat la coadă în fața noii galerii naționale ca să poată să admire sculpturile.

  • Cred că Muza adormită este minunată, Cocoşul, Timiditate, este, de asemenea, foarte frumoasă. Şi Coloana fără sfârşit, mi-ar plăcea să fie un simbol al acestei expoziţii.

Muza Adormită, Domnișoara Pogany sau Pasărea Măiastră, sculpturi cu care Brâncuși a cucerit lumea, sunt expuse acum în Berlin.

În total, 150 de lucrări pot fi admirate la Noua Galerie Națională. Sunt în primul rând sculpturi, dar şi fotografii, filme și materiale de arhivă.

Maike Steinkamp, curatoare Neue Nationalgalerie: Brâncuşi nu este foarte cunoscut în Germania şi sperăm că, prin această expoziţie, putem reînvia moştenirea sa şi să-l facem mai cunoscut în această ţară.

Lucrările provin de la Centre Pompidou din Paris, dar și din colecții private și publice internaționale.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă și spațiul în care Brâncuși a creat. Pentru prima de când marele sculptor a donat atelierul statului francez, în 1957, parte din acest spațiu este reconstruit în afara Parisului.

Adriana Loreta Stănescu, ambasadorul României la Berlin: Comunitatea românească din Germania, la ora actuală, este în jur de 1 milion de cetățeni români care trăiesc și muncesc aici. Sunt convinsă că și pentru ei va fi un punct de atracție și desigur că-i invit pe această cale să vină să facă această vizită la Berlin.

Gunther Krichbaum, președintele Forumului Germano-Român: Brâncuşi a fost o personalitate, un artist faimos, care a inspirat generaţii. Cred că această expoziţie va atrage mii se oameni, deci este o contribuţie valoroasă pentru cultura noastră comună.

Expoziția din Berlin dedicată lui Constantin Brâncuşi poate fi vizitată până pe 9 august. Evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj al președinților Germaniei, Franței, României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite