EXCLUSIV Nicușor Dan, despre cum vor fi cheltuiți banii din programul SAFE: Pe infrastructură duală: și civilă și militară

10 September 2025, 22:03 (actualizat 10 September 2025, 22:41)

Președintele țării a explicat cum vor fi cheltuiți banii pe care Uniunea Europeană îi va da României pentru programul comun de apărare. România va primi peste 16 miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

Banii sunt niște împrumuturi, numai că termenele de rambursare sunt foarte mari și dobânzile sunt foarte avantajoase, a explicat, miercuri seara, la TVR, președintele Nicușor Dan care sunt primele avantaje ale acestor alocări. Și a adăugat că pentru protecția noastră și pentru a descuraja o eventuală agresiune e nevoie să plătim bani pentru echipament și pregătire militare.

Nicușor Dan, președintele României: Suma este consistentă, aproape 17 miliarde de euro. Ar fi fost și mai mare, numai că trebuie tot timpul să comparăm înzestrarea militară cu deficitul și sunt niște obligații, niște rate pentru echipament militar pe care le-am contractat deja și care nu sunt din spațiul european și atunci banii ăștia care au venit au fost pentru a cumpăra din spațiul european.

Întrebat dacă banii din programul SAFE vor fi folosiți și pentru scopuri civile, președintele a spus că da:

Nicușor Dan, președintele României: De exemplu, capetele celor două autostrăzi, A7 și A8, tocmai pentru că ele fac legătura cu Ucraina și cu Republica Moldova sunt incluse în acest program și în felul acesta nu trebuie să ne împrumutmă de pe piață la dobânzi mari pentru a finaliza autostrada Moldovei și autostrada care pleacă din regiunea Moldovei către Transilvania. De asemenea, Portul Constanța și, altele, în jargon, infrastructură cu utilizare duală, și civilă și militară.

Întreg interviul cu președintele țării la TVR poate fi urmărit aici:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite