EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, înainte de a primi la Guadalajara premiul FIL pentru literatură în limbi romanice: Sunt foarte fericit și mândru pentru acest premiu

26 noiembrie 2022, 20:49

„Sunt foarte fericit, sunt foarte mândru, că am primit acest premiu și abia aștept ceremonia de acordare„, a declarat scriitorul, pentru TVR, înainte de  festivitatea din Mexic.

Ceremonia de premiere durează două ore, iar laudatio e făcută de cunoscutul scriitor Sergio Ramirez. Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, pe care l-a câștigat Mircea Cărtărescu e cel mai mare premiu al Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara și recunoaște o viață dăruită literaturii.

Anul acesta au fost primite 80 de nominalizări, din 18 țări și trei continente. Propunerile au venit din partea instituțiilor de cultură și de învățământ, a editurilor și asociațiilor literare și a membrilor juriului. Premiul FIL i-a mai fost acordat și lui Norman Manea, în 2016.

Literatura lui Mircea Cărtărescu e foarte prizată în spațiul hispanofon. Traducerea romanului Solenoid a fost un mare succes și a deschis calea spre publicul internațional și a celorlate cărți – Trilogia Orbitor, Nostalgia și chiar poezia lui.

În primăvară, Mircea Cărtărescu făcea un turneu triumfal în Columbia, la târgul de carte Filbo, unde era asaltat de cititori înfocați.

Distincția completează o serie lungă de premii obţinute de Mircea Cărtărescu de-a lungul timpului, printre cele mai mari fiind Thomas Mann şi Formentor, în 2018.

Recent, Mircea Cărtărescu a publicat un nou roman, Theodoros.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite