Exclusiv Consilierul prezidențial Marius Lazurca, despre ambasadorul României în SUA: Președintele examinează mai multe candidaturi. Care este profilul

7 February 2026, 00:12 (actualizat 7 February 2026, 00:18)

Consilierul prezidențial Marius Lazurca a prezentat, vineri seară, la emisiunea Tema Zilei, de la TVR Info, profilul și care sunt așteptările de la un viitor ambasador al României în SUA.

Marius Lazurca, consilier prezidențial: Vă răspund cu un proverb: totul vine la timp pentru cei care știu să aștepte. Președintele va numi un nou ambasador la Washington la momentul oportun și sunt sigur că o va face explicându-și decizia și descriind ce a căutat prin această nominalizare și ce obiective de natură politică urmărește prin această nominalizare. Procesul de reflexie este în curs.

Președintele examinează mai multe candidaturi sau mai multe nominalizări posibile, a explicat Marius Lazurca:  Ministerul Afacerilor Externe este de plin implicat în acest proces. Trebuie să vă spun că ne menținem prudența, fiindcă suntem în procesul de pregătire a vizitei la Washington a domnului președinte. De asemenea, fiindcă nu vrem să creăm, fie și din stângăcie, impresia că domnul Ambasador Muraru nu s-a ținut de treabă la Washington. Fiindcă, după părerea mea, domnul Ambasador Muraru s-a străduit, a muncit, a fost foarte activ, a reușit să creeze la dispoziția domniei sale instrumente noi de acțiune diplomatică, a fost foarte prezent nu numai în Washington, ci și în state ale Federației Americane. Așadar, și această grijă e prezentă în reflexia domnului președinte, pentru a nu crea această impresie că schimbarea care se va produce a ambasadorului Muraru este într-un fel sau trebuie într-un fel înțeleasă ca o penalizare, fiindcă nu e așa.

Citește și EXCLUSIV Marius Lazurca la TVR Info, despre vizita lui Nicușor Dan în SUA: Se menține intenția deja anunțată. Pregătirile sunt în plină desfășurare

Marius Lazurca a explicat și care sunt așteptările de la un ambasador al României în SUA: Profilul ambasadorului generic, fiindcă nu e vorba aici doar de numirea la Washington, ar trebui să conțină următoarele elemente: Ne vom uita, în primul rând, la resursa umană a Ministerului Afacerilor Externe. Cred că putem admite sau chiar spune că Ministerul Afacerilor Externe are capacitatea de a produce șefi de misiune de calibru, oameni responsabili, care-și cunosc meseria și care sunt gata să se pună la serviciul, sau în serviciul statului român, cu tot devotamentul. Asta nu exclude nominalizările politice, nominalizările din afara corpului diplomatic, atunci când domnul președinte identifică persoane cu un profil potrivit și atunci când relația bilaterală respectivă reclamă o asemenea nominalizare. Asta este primul lucru pe care l-am spus și anume o ușoară preferință, sau o preferință certă, pentru diplomați de carieră. Al doilea element pe care domnul președinte îl are în minte este capacitatea viitorului șef de misiune de a fi ubicuu, de a fi în egală măsură în capitala țării respective și în provincie, de a circula foarte mult, de a fi foarte prezent, de a relaționa nu numai cu autoritățile centrale, ci și cu autoritățile locale, mai cu seamă, pentru a atinge două obiective, a se conecta foarte bine, foarte strâns, foarte substanțial cu a diaspora noastră, în al doilea rând, pentru a crea oportunități economice. Pentru președintele României este foarte important ca șeful de misiune să aibă și voința și capacitatea de a fi omniprezent și în capitale, și în zonele economice, sau în altfel relevante pentru interesele noastre naționale. În al treilea rând, președintele cere, deja va cere încă mai intens de acum înainte, viitorilor șefi de misiune pe care îi va numi, să producă valoare adăugată pentru securitatea României. Sigur că nu orice relație bilaterală poate crea mai multă securitate pentru România. Aici există câteva state care se califică mai mult decât altele, e vorba de Statele Unite, de membri alianței Nord-Atlantice, de partenerii noștri strategici. Acestea ar fi coordonatele care definesc profilul ideal al unui șef de misiune, în reflexia domnului președinte.

Citește și Interviu cu consilierul prezidențial Marius Lazurca la TVR Info: România își va urmări propriile interese. O va face în solidaritate cu aliații și cu partenerii ei

Interviul integral cu Marius Lazurca, consilier prezidențial, realizat de jurnalista TVR Ramona Avramescu, poate fi și vizionat, în secțiunea de mai jos:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite