EXCLUSIV Cetatea de la Târcov, punct militar strategic pe vremea lui Decebal. Descoperiri arheologice valoroase
Cetatea de la Târcov a fost extrem de importantă în a doua jumătate a secolului I d. Hr., în perioada domniei lui Decebal.
Situl este format dintr-un platou acropolă, lung de aproape 200 de metri și o succesiune de trei terase fortificate cu ziduri de piatră și lemn. Sub Piatra cu lilieci, cum e numit punctul cel mai înalt al așezării, se cască un hău imposibil de cucerit de cotropitori, un perete aproape vertical, împădurit.
Coborând de pe culme, unde în urmă cu două mii de ani au fost locuințele dacilor, zilierii și arheologii dezgroapă fragmente de ceramică, ustensile, arme și chiar bijuterii.
Resturile de obiecte scoase la lumină îi ajută pe istorici să completeze datele despre organizarea militară a dacilor.
Cetatea dacică de la Târcov s-a aflat pe locul unei așezări din Epoca Bronzului.
Cetatea nu a mai fost locuită, potrivit arheologilor, din timpul războaielor cu romanii din 101-102 sau 105-106.