Evghenia Guţul, candidata partidului Șor, a fost învestită în funcţia de başcan al regiunii autonome Găgăuzia, fără acordul Chișinăului

20 iulie 2023, 14:07

Evghenia Guţul  a fost întâmpinată  în centrul Comratului, la ceremonia de învestire, cu covorul roșu și cu  mesajul în limba rusă ,,Găgăuzia – plai de vis”.  A  întârziat 40 de minute și a păşit spre scenă salutându-i pe cei prezenţi.

Evenimentul a început cu intonarea imnului Republicii Moldova şi cel al autonomiei găgăuze. A urmat jurământul. Guţul, însă, a uitat câteva momente protocolare. Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a fost cel care i-a amintit că trebuie să jure cu mâna pe Constituţia Republicii Moldova.

După depunerea jurământului, Guţul a sărutat doar drapelul autonomiei găgăuze, nu și drapelul de stat al Republicii Moldova. Ulterior, a salutat mulţimea în limbile găgăuză, rusă şi română. Şi-a continuat, însă, discursul doar în limbile rusă şi găgăuză.

La ceremonie a fost invitat şi un celebru actor din Turcia, Burak Özçivit.

După ceremonia oficială, Evghenia Guţul, alături de președintele Adunării Populare a Găgăuziei, a susţinut un briefing de presă, unde a avut acelaşi mesaj rostit pe scenă. Aceasta a refuzat, însă, să răspundă la întrebările jurnaliştilor, a fugit prin mulţime şi a urcat în maşină.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert  la care au fost invitaţi artişti  din Republica Moldova şi Turcia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă