Evaluarea Națională 2020. Anisie: Anul acesta, lucrările vor merge pentru corectare în alt județ. Elevii vor veni la centrele de examinare cel mai devreme la ora 7 dimineața
Declarații ministrul Educației
Începe Evaluarea Națională în condiții stricte
14 June 2020, 14:16
Declarațiile ministrului Monica Anisie:
Prima etapă începe mâine. A doua etapă, pentru elevii care se află în izolare sau care mâine au peste 37,3 temperatură e organizată a doua etapă, în 29 iunie
Această etapă se va organiza înaintea repartiției computerizate din 10 iulie
Toți copii absolvenți de clasa a opta au șanse egale
Aceste probe se organizează în peste 4.253 de centre de examen
Mulțumesc tuturor cadrelor didactice pentru mobilizarea de care au dat dovadă
Sunt peste 75.000 de profesori care participă la prima etapă a evaluării
Îi anunț pe toți elevii că accesul în centrul de examen se va face până la 8.30
Fiecare unitate a stabilit un grafic pentru a evita aglomerația
La poarta centrului de examen va exista un cadrul medical care va realiza triajul epidemiologic și va îndruma elevii către sălile de examen
Pentru copiii cu temperatura peste 37,3 recomand cadrelor medicale să repete de trei ori procedeul și să lase un termen de 2 – 5 minute pentru acest proces
În fiecare centru de examen au fost luate măsurile de prevenire, s-a dezinfectat
Fiecare inspectorat va monitoriza ca toate aceste măsuri de prevenire să fie îndeplinite
Legat de modalitatea de corectare, anul acesta lucrările vor merge în alt județ decât cel din care face parte elevul, inclusiv pentru București
Secretarul de stat în ministerul Educației Luminița Barcari a precizat că cel mai devreme copiii vor fi chemați la centrele de examinare la ora 07,00.