Europa, în raza de acțiune a rachetelor Iranului? Mark Rutte: Nu putem confirma. Verificăm
„Lași” și „un tigru de hârtie” – sunt apelativele adresate aliaților săi de președintele american Donald Trump. Neconsultați înainte de declanșarea operațiunii „Furie epică”, partenerii Washingtonului s-au trezit în fața unei crize de proporții.
Aceștia trebuie să gestioneze simultan situația a sute de mii de cetățeni prinși în mijlocul conflictului, să contracareze reacția Teheranului, dar și să facă față unei crize energetice istorice.
Premierul britanic Keir Starmer a convocat pentru astăzi o reuniune de urgență COBRA, alături de ministrul de Finanțe și guvernatorul Băncii Angliei, pentru a analiza impactul economic al războiului.
Marea Britanie importă peste 55% din necesarul de gaze naturale, iar acest procent ar putea crește până la aproape 70% până în 2030.
Considerat încă de la preluarea funcției de secretar general al NATO drept un interlocutor apropiat al lui Donald Trump, Mark Rutte a discutat de mai multe ori, săptămâna trecută, cu liderul american.
Cu toate acestea, Trump nu și-a ascuns dezamăgirea față de aliați, exprimată inclusiv în postări extrem de dure.
Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Este absolut logic că țările europene au avut nevoie de câteva săptămâni pentru a se mobiliza. Dar, în acest moment, vestea bună este că, începând de joi, 22 de țări – majoritatea membre NATO, dar și Japonia, Coreea, Australia, Noua Zeelandă, Bahrain și Emiratele Arabe Unite – s-au reunit pentru a răspunde, în esență, la trei întrebări: ce avem nevoie, când avem nevoie și unde avem nevoie?”
Tentativa Teheranului de a lovi, cu rachete balistice cu rază medie de acțiune, o bază militară comună a Statelor Unite și Regatului Unit din Oceanul Indian, aflată la aproape 4.000 de kilometri distanță, readuce în discuție nivelul capacităților militare ale regimului iranian.
Margaret Brennan, gazdă CBS: „Israelul spune că acestea erau rachete balistice intercontinentale capabile să lovească Berlinul, Parisul și Roma. NATO împărtășește această evaluare?”
Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Nu putem confirma acest lucru în acest moment. Verificăm.”
Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA: „Rachetele balistice cu rază medie de acțiune care au fost lansate – cele două rachete – sunt o manifestare a disperării.”
Premierul Marii Britanii și președintele Statelor Unite, Donald Trump, au avut o nouă convorbire telefonică duminică seară, potrivit Downing Street.
Cei doi lideri au subliniat că redeschiderea Strâmtorii Ormuz este esențială pentru stabilitatea pieței globale de energie.
Steve Reed, ministru britanic: „Nu ne-am alăturat războiului și nu ne vom lăsa târâți în acest conflict, dar vom lua măsurile defensive necesare pentru a proteja interesele britanice, cetățenii noștri și aliații din regiune.”
Între timp, Agenția Internațională pentru Energie poartă discuții cu guvernele din Europa și Asia pentru eliberarea unor noi cantități de petrol din rezervele strategice.
Măsura vine la doar două săptămâni după ce pe piață au fost introduși deja 400 de milioane de barili de petrol, echivalentul a aproximativ 20% din stocurile strategice globale.

